Spiritualitatea Ortodoxa

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare". Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, şi cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo ca să se roage. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite.

După rugăciune s-a întors acasă şi, îndată, s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări şi mulţumind lui Dumnezeu şi chemând rudeniile şi vecinii, şi-a grijit toată casa, şi-a gătit patul şi toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Şi a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredinţarea celor zise, a arătat şi darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire şi cu lacrimi şi au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurata le-a făgăduit că, mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci şi pe toată lumea o va cerceta şi o va umbri. Şi aşa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele două veşminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene şi cunoscute şi de la dânsa le era hrana.

Bucură-te Maica Vieţii!

Şi vorbind ea acestea şi învăţând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, şi arătare de mulţi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toţi ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau şi de Dumnezeu înţelepţii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei şi Timotei.

Aceştia, dacă au aflat pricina venirii lor, aşa adunaţi fiind, au zis aceste cuvine către dânsa: "Noi, o, Stăpână, ştiindu-te în lume, ca şi cu singur Stăpânul nostru şi Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului şi Dumnezeului tău te muţi spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi şi lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis şi vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânşii: "Prietenii mei şi ucenicii Fiului şi Dumnezeului meu, nu faceţi bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiţi trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".

Când s-au săvârşit cuvintele acestea, iată a sosit şi minunatul Pavel, vasul cel ales, care căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat şi deschizându-şi gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucură-te Maica Vieţii, împlinirea şi încheierea propovăduirii mele; că deşi pe Hristos Fiul tău trupeşte pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl văd".

Au vrut să răstoarne patul Preasfintei

După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toţi, s-a culcat pe pat şi şi-a închipuit preacuratul său trup precum a vrut; şi a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei petrecere, şi i-a umplut şi pe dânşii de binecuvântarea ei. Şi aşa în mâinile Fiului şi Dumnezeului său şi-a dat sufletul.

Şi îndată ochii orbilor s-au luminat şi auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat şi tot felul de patimă şi de boală lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântarea cea de ieşire şi ceilalţi Apostoli; unii au ridicat patul, alţii mergeau înainte cu făclii şi cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit şi îngerii cântând şi văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, chemând pe unii din popor, i-au înduplecat să răstoarne patul în care era aşezat trupul cel de viaţă începător. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndrăzneţii şi obraznicii aceia; le-a făcut pedeapsă tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-înşii, care mai nebuneşte se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit şi de amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, şi s-a făcut sănătos ca şi mai-nainte. În acelaşi chip şi cei ce orbiseră, crezând şi punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Toma întârzie din nou

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au aşezat acel de viaţă începător trup în mormânt, şi au stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngereşti.

Şi de vreme ce, după dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adică Toma, care nu s-a aflat la preamărita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte şi întristat, că nu se învrednicise să vadă şi el ca şi ceilalţi Apostoli trupul; şi au deschis cu socoteală mormântul pentru dânsul ca să se închine şi el acelui preasfânt şi preacurat lăcaş, adică trupului Născătoarei de Dumnezeu.

Şi dacă a văzut s-a minunat că a aflat mormântul fără de sfântul trup, şi era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor şi tuturor credincioşilor, şi mărturie nemincinoasa a mutării Născătoarei de Dumnezeu. Că şi până astăzi mormântul cel cioplit în piatră aşa se vede lipsit de trup şi este cinstit cu închinăciune, întru mărirea şi cinstea preabinecuvântatei măritei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.

Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul - Sf. Liturghie de la 8 AM.

Sf Ilie

Sărbătoarea din data de 20 iulie își are o sorginte scripturistică, fiind prăznuită, se pare, încă din timpurile apostolice. Numeroși Sfinți Părinți ai Bisericii au scris omilii la această sărbătoare, printre ei numărându-se Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ambrozie al Mediolanului și Fericitul Augustin.

 

 

 

 

Sfântul Prooroc Ilie face parte dintre profeții vechi, care completează lista celor șaisprezece profeți ai Vechiului Testament; patru profeți mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel, și doisprezece profeți mici: Osea, Ioil, Amos, Obadia, Iona, Miheia, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia și Maleahi. Ilie și Elisei sunt considerați ca făcând parte dintre profeții vechi, care nu și-au scris proorociile.

Prezența Sfântului Ilie într-o perioadă în care regele israelit Ahab (874-852 î.Hr.) — fiul și succesorul lui Omri, al șaptelea rege al Israelului — a construit în Samaria un templu închinat zeului Baal (III Regi 16, 28-32) a fost providențială. Odată cu construirea acestui loc de închinare păgân la îndemnul soției sale, regina Izabela — fiica regelui Etbaal al Sidonului și preot al zeiței Așera —, Ahab a pornit o aspră persecuție împotriva profeților (3 Regi 18, 4); continuată cu același aplomb de Ahazia (III Regi 22, 28-40), fiul și urmașul său la tron.

Unii exegeți consideră că Ilie — cel menționat în Cartea II Paralipomena (Cronici) 21, 12-15 — nu este unul și același cu proorocul Ilie. Astfel, Ilie pe care-l redau mărturiile din Cronici — spun ei — ar fi trăit în timpul lui Ioram, căruia i-a trimis o scrisoare de avertizare privind comportamentul său imoral și, respectiv, pedeapsa sa (I Paralipomena 28, 19 și Ieremia 36), pe când Sfântul Ilie — numit și Tesviteanul — este cel care i-a avut în atenție pe Ahab și Izabela. Mai mult, activitatea profetică a celui dintâi a vizat Regatul lui Iuda, spre deosebire de activitatea Sfântului Ilie Tesviteanul, care a avut în atenția sa Regatul de Nord.

Dincolo de aceste argumente, care aparent susțin afirmația, totuși nu există nici o mărturie sigură că ar fi vorba despre două persoane diferite, ci mai degrabă credem că Sfântul Ilie Tesviteanul, anticipând abaterea lui Ioram de la poruncile lui Dumnezeu, i-ar fi trimis acel avertisment consemnat în Cronici și păstrat în școlile profeților până la urcarea pe tron a lui Ioram, ce a avut loc după ridicarea la cer a Sfântului Ilie; sau urcarea la cer a Sfântului Ilie a avut loc după accederea la tron a lui Ioram (II Paralipomena 21, 12, 4 Regi 8, 16). S-ar putea ca evenimentul răpirii la cer a Sfântului Ilie (IV Regi, cap. 2) să nu fi fost prezentat strict cronologic; și atunci evident că este vorba despre unul și același Ilie, în cele două ipostaze.

„Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeu Savaot”

Viața Sfântului Prooroc Ilie în cadrul cărților sfinte — III și IV Regi — trebuie surprinsă, fără îndoială, din multitudinea relatărilor. El face parte din categoria celor care „au rătăcit în pustii și în munți și în peșteri și în crăpăturile pământului” (Evrei 11, 38).

Evenimentele aduse în discuția referatelor biblice îl încadrează — potrivit domniilor lui Ahab (874-852 î.Hr.), Ahazia (852-850 î.Hr.) și Ioram (852-841 î.Hr.) — în secolul al IX-lea î.Hr. Ceea ce se știe cu siguranță despre Sfântul Ilie este faptul că era tesvitean; după cum citim în cartea Tobit, orașul Tisbe era în ținutul Neftali (Tobit 1, 2); pe când, după III Regi, ni se vorbește despre Tesba Galaadului (III Regi 17, 1), situată la 13 km nord de râul Iaboc. Întreaga sa viață a stat sub imperiul cuvintelor: „Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeu Savaot” (III Regi 19, 10, 14).

Unele tradiții iudaice — preluate și de unii Părinți și scriitori bisericești — susțin că provenea dintr-o familie preoțească[1]. Astfel, Afraate, primul părinte bisericesc siriac, cca 280-345, și Pseudo-Efrem, autorul unei apocalipse apocrife siriace, din secolul al VII-lea, îl evocă pe Ilie ca fiind preot, care a mâncat prima turtă oferită de văduva din Sarepta Sidonului; Eusebiu de Emesa, ierarhul exeget și ucenic al lui Eusebiu de Cezareea (300-359), Epifanie de Salamina, eruditul episcop școlit în mănăstirile din deșerturile egiptean și palestinian (315-403), Pseudo-Epifanie, autorul Vieților profeților, Isidor de Sevilla, arhiepiscopul spaniol enciclopedist, considerat ultimul Părinte bisericesc din Apus (560-636), de asemenea îi atribuie lui Ilie demnitatea de preot, datorită unei presupuse descendențe din seminția lui Aaron, întrucât Tesba era orașul exclusiv al profeților; Verecundus de Junca, scriitor african din secolul al VI-lea, consideră preoția principalul motiv al înălțării lui Ilie la cer într-un car cu foc; pelerina Egeria, aristocrată din Galia, și Sfântul Ioan Gură de Aur, unul din cei patru mari Părinți ai Ortodoxiei (344/354-407), accentuează caracterul sacrificial al sacerdoțiului lui Ilie îndreptățiți fiind de faptul că pe Muntele Carmel Sfântul Ilie a refăcut altarul lui Dumnezeu și a adus jertfă.

Accentuarea de către unele tradiții iudaice a sacerdoțiului lui Ilie, considerat descendent din ceata preoțească a lui Levi și așteptat ca mare preot al timpurilor mesianice, vine ca o contrapondere la numirea de Mare Arhiereu rezervată doar lui Iisus Hristos; evident, este vorba de o încercare rabinică de diminuare a cinstirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dacă ținem cont că scrierile talmudice se finalizează în secolele V-VI.

De remarcat este faptul că mărturiile patristice referitoare la preoția lui Ilie vizează sacerdoțiul vetero-testamentar ereditar, ca fiind o funcție exercitată în beneficiul comunității, iar nu ca o chemare divină personală, cum era harul profetic; sau ca o vocație de slujire consacrată, cum era cea a nazireilor — asemănătoare voturilor monahale, care sunt asumate în mod voluntar.

„Și s-a sculat proorocul Ilie ca focul și cuvântul lui ca făclia ardea”

Modul său de viață — foarte apropiat de cel al nazireilor — este o atitudine de revoltă, manifestă împotriva imoralității timpului, așa cum este surprinsă de însăși formularea: „Și s-a sculat proorocul Ilie ca focul și cuvântul lui ca făclia ardea” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 48, 1). Având părul netăiat — ceea ce făcea să fie un om păros la înfățișare — și cingătoare de piele (IV Regi 1, 8), se arată a fi asemenea pustnicilor; dacă mai adăugăm promptitudinea cu care răspunde afirmativ chemărilor (III Regi 18, 46), retragerea în crăpăturile stâncilor (III Regi 17, 3) sau în peșterile munților (III Regi 19, 9), precum și somnul sub cerul liber (III Regi 19, 5), trăsăturile specifice omului deșertului sunt mai mult decât evidente.

După ce l-a anunțat pe Ahab de iminenta plagă a secetei (III Regi, 17, 1), proorocul s-a retras în pustie, lângă pârâul Cherit, dincolo de Iordan, fiind hrănit de corbi cu pâine dimineața și carne seara (III Regi 17, 6): Pâinea — în viziunea Sfântului Maxim Mărturisitorul — însemna cunoașterea lui Dumnezeu, iar carnea, cultivarea virtuților; nicidecum necurăția, precum se credea și încă se mai crede. Dar secând pârâul, proorocul a fost trimis de Dumnezeu la o văduvă, în Sarepta Sidonului, încercată și ea de lipsurile pe care le-a adus seceta; din rezervele pe care le avusese rămase doar cu puțină apă, făină, ulei și câteva vreascuri (III Regi 17, 10-15).

În mod simbolic, cele existente în casa văduvei anticipează tainele Bisericii: apa — Taina Botezului; uleiul — Taina Mirungerii; făina — Taina Euharistiei; iar cele două vreascuri — Taina Sfintei Cruci, spune Sfântului Ioan Gură de Aur.

Milostenia văduvei, ca și a celei din Evanghelie — „nu ești mai sărac decât văduva din Evanghelie”, zicea Sf. Ioan Gură de Aur (Omilii la Matei, LXXXVIII, 3) —, a fost recompensată de Dumnezeu (III Regi 17, 21-23). Aceasta este mărturia că nici o faptă de milostenie nu rămâne nerăsplătită de Dumnezeu.

După cum spuneam, în timpul lui Ahab a fost secetă; timp de trei ani și șase luni nu a fost nici ploaie, nici rouă peste Israel. Dată fiind această situație, Ahab a dispus să fie căutat proorocul, considerat a fi principalul vinovat de închiderea cerului (III Regi 18, 10). Or, principalul vinovat pentru care Dumnezeu încuiase cerul nu era Ilie, ci păcatele lui Ahab și ale israeliților, după cum glăsuiesc referatele (III Regi 18, 18). {i pentru a demasca falsitatea zeului Baal, Sfântul Ilie le-a propus lui Ahab și Izabelei — principalii promotori ai cultului idolatru — să-i adune pe toți preoții zeului Baal pe Muntele Carmel (III Regi 18, 19), cerându-le să aleagă cui va trebui să slujească: lui Dumnezeu sau lui Baal.

În fața a numeroși israeliți, Sfântul Proroc Ilie a ridicat două jertfelnice în cinstea celor două divinități, așezând pe fiecare jertfelnic câte un bou. Apoi i-a îndemnat pe cei 450 de preoți ai lui Baal și 400 de profeți ai zeiței Așera să invoce foc din cer pentru a arde jertfa. Însă îndelungatul lor strigăt către Baal, însoțit de dansul și automutilările rituale, nu a primit nici un răspuns (III Regi 26, 29).

Apoi a urmat și Sfântul Ilie, care, înainte de-a invoca focul divin, a refăcut jertfelnicul din 12 pietre, a săpat șanțîmprejurul altarului, apoi a clădit lemnele pe altar, a tăiat în bucăți arderea de tot și a rânduit-o pe jertfelnic, după care a poruncit să toarne de trei ori apă deasupra, până s-a umplut șanțul din jur (III Regi 18, 31-35). Iar când a început Sfântul Ilie să se roage, îndată s-a pogorât foc din cer, mistuind nu numai jertfa adusă, ci și lemnele, pietrele, țărâna și chiar apa ce era în șanț(III Regi 18, 30-38).

Minunea a revelat mulțimii adunate pe Dumnezeul cel adevărat, motiv pentru care slujitorii idolilor au sfârșit înjunghiați de însăși mâna profetului pe malul pârâului Chișon (III Regi 18, 40).

După acest episod, rugându-se Sfântul Ilie, îndată s-au adunat norii și a căzut ploaie bogată peste Israel (III Regi 18, 45). Sfântul Grigorie de Nyssa vede în preoții lui Baal prefigurarea păcatelor, care nu pot fi asanate decât numai prin întreita cufundare în apa Botezului și prin focul Duhului Sfânt. Pierderea slujitorilor și a profeților idolatri a întețit mânia Izabelei, care a jurat că va pune sfârșit vieții Sfântului Ilie întocmai cum a făcut el cu viața unuia dintre slujitorii lui Baal (III Regi 19, 2).

Drumurile oamenilor și ale îngerilor se interferează, dar numai în înălțarea lor spre cer

Atunci, pentru a evita concretizarea planului diabolic propus de regină, Sfântul Proroc Ilie s-a retras pentru scurt timp la Beer-Sheba, în ținutul lui Iuda, odihnindu-se sub un ienupăr, unde a fost hrănit de un înger cu pâine și apă (III Regi 19, 4-8), după care a pornit spre Muntele Horeb (III Regi 19, 3-7). Acolo, după 40 de zile și 40 de nopți de post și rugăciune, pe când stătea la ușa peșterii, i S-a revelat Dumnezeu, în chipul unei adieri de vânt lin (III Regi 19, 12), trasându-i trei porunci: ungerea lui Hazael ca rege al Siriei (III Regi 19, 15), a lui Iehu ca rege peste Israel (III Regi 19, 16) și a lui Elisei ca succesor al său (III Regi 19, 16). {i a făcut întocmai.

Însă, auzind de uciderea lui Nabot Izreeliteanul care, pentru că nu a vrut să renunțe la dreptul de proprietate și să-și înstrăineze moștenirea și, respectiv, identitatea — „Nu-ți dau moștenirea părinților mei” (III Regi, 21, 4) —, a fost omorât cu pietre din ordinul lui Ahab, Sfântul Ilie s-a dus la soții Ahab și Izabela, anunțându-le blestematul sfârșit: „În locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, acolo vor linge câinii și sângele tău” (III Regi 21, 19).

Sigur, nici fiii lor, Ahazia/Ohozia (IV Regi 1) și Ioram (IV Regi 1, 19-20), pentru că nu au vrut să renunțe la viața lipsită de Dumnezeu, nu au fost cruțați, împlinindu-se proorocia lui Elisei făcută lui Ioram, printr-unul dintre fiii proorocilor: „Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Toată casa lui Ahab va pieri și vei stârpi din ai lui Ahab pe tot cel de parte bărbătească, pe rob și pe cel slobod în Israel” (IV Regi 9, 6 și 8).

Apropiindu-se momentul ridicării sale la cer, Sfântul Proroc Ilie — însoțit de Elisei — s-a dus până la Betel și Ierihon, despărțind Iordanul cu al său cojoc, precum odinioară Moise marea cu toiagul. Ajunși la hotarele Ghileadului — de unde plecase Sfântul Ilie cu mult timp în urmă —, în timp ce mergeau pe dealurile Moabului, „s-a ivit un car și cai de foc și, despărțindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer” (IV Regi 2, 11). Elisei, ca urmașlegitim al lui Ilie, a primit atât mantia sa (IV Regi, 2, 13-15), cât și duhul lui Dumnezeu, care se afla în Ilie, după cum el însuși ceruse: „Duhul care este în tine să fie îndoit și în mine!” (IV Regi 2, 9).

Darurile primite de Elisei de la Sfântul Proroc Ilie sunt o aluzie la preferința arătată în cazurile de moștenire față de întâiul-născut în iudaism, căruia i se cuvenea partea îndoită de moștenire (Deuteronom 21, 17), în comparație cu ceilalți frați.

Prin urcarea la cer, Sfântul Proroc Ilie a arătat că drumurile oamenilor și ale îngerilor se interferează, coincid; dar numai în înălțarea lor spre cer. Potrivit profeției lui Maleahi (3, 23), Sfântul Prooroc Ilie va fi trimis de Dumnezeu din nou pe pământ înainte de a doua venire a lui Hristos (Apocalipsa 11, 3-13). Această așteptare este confirmată și de Sfinții Evangheliști Matei (16, 14), Marcu (6, 15; 8, 28) și Luca (9, 8, 19). Interpretarea profeției transpare și în vestea adusă de Arhanghelul Gavriil arhiereului Zaharia, cum că Sfântul Ioan Botezătorul va lucra cu duhul și cu puterea lui Ilie, cei doi fiind adeseori menționați împreună (Ioan 1, 21, 25; Matei 17, 10-13, Marcu 9, 11-13). De altfel, Mântuitorul Însuși a spus: „Și dacă voiți să înțelegeți, el (Ioan) este Ilie, cel care va să vină” (Matei 11, 14).

Însă nu trebuie să se creadă că este vorba de vreo reîncarnare a lui Ilie în Ioan. Mărturia biblică îi apropie pe cei doi din cauza vieții lor ascetice; amândoi se caracterizează prin asprime și hotărâre (Luca 9, 8), lucrează cu aceeași putere (Luca 1, 17) și adoptă același mod de viață (III Regi 17, 1 și Luca 3, 2; IV Regi 1, 8 și Matei 3, 4).

Prezența considerabilă a Sfântului Ilie în referatele scripturistice, cât și în literatura patristică reprezintă o dovadă în plus a poziției acestui profet vetero-testamentar în istoria creștinismului, care este adesea prezentat ca model de trăire religioasă: „Ilie odinioară a deschis și a închis cerul ca să plouă și să nu plouă, ție nu pentru asta ți se deschide cerul, ci ca să te urci la cer; și ceea ce-i mai mult, nu ca să te urci singur, ci ca să urci și pe alții, de-ai voi. Atât de mare îndrăznire și putere ți-a dat Dumnezeu în toate cele ale Lui!” — spunea Sfântul Ioan Gură de Aur (Omiliile la Matei, X, 4).

Castitate, însingurare, mărturisire plină de curaj, rugăciune, sărăcie, post

Prin râvna sa, Sfântul Proroc Ilie s-a impus în tradiția iudaică, apoi în cea creștină și musulmană drept tipul slujitorului desăvârșit. El oferă de dincolo de timp un mod de viață monahală autentic, prin coordonatele sale — castitate, însingurare, mărturisire plină de curaj, rugăciune, sărăcie, post. Pentru aceasta, el s-a învrednicit de daruri speciale, cum ar fi cel profetic sau al facerii de minuni, vederea lui Dumnezeu, răpirea la cer... În mod deosebit înălțarea la cer l-a impus evlaviei universale.

Numeroase locuri de pe Muntele Carmel, cum ar fi peștera Sfântului Ilie; El-Khadr, școala profeților; El-Muhraka, altarul de jertfă; Tel el-Kassis ș.a. se constituie în puncte de pelerinaj atât pentru creștini, cât și pentru evrei sau musulmani.

Fie ca măreția vredniciei Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, precum și zelul său misionar să se întipărească în viața și conștiința fiecăruia dintre noi, ca astfel să putem birui ahabicele și izabelicele atacuri împotriva adevăratei credințe.

 

[1]Viețile Sfinților, ce par să urce până la un original evreiesc din secolul I d.Hr., prezintă nașterea lui Ilie sub semnul minunii: „În timpul în care maica sa l-a născut, Sovac, tatăl lui, a văzut niște bărbați îmbrăcați în haine albe, vorbind cu pruncul și învelindu-l pe el cu foc, băgându-i văpaie de foc în gură, ca să mănânce. Aceasta văzând-o tatăl său și spăimântându-se, s-a dus la Ierusalim și a spus preoților vedenia sa. Unul din acei preoți, bărbat mai înainte văzător, i-a zis: «Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tău, dar să știi că el va fi locaș al luminii darului lui Dumnezeu și cuvântul lui va fi ca focul de puternic și lucrător. Râvna lui către Domnul și viața lui fiind bine-plăcută lui Dumnezeu, va judeca pe Israel cu sabie și cu foc».”

Sursa: https://huff.ro/spiritualitate/sfantul-ilie-ce-sa-nu-faci-sub-nicio-forma-pe-20-iulie-131145

Rusaliile - Pogorarea Duhului Sfant

Rusaliile - Pogorarea Sfantului Duh

La zece zile dupa Inaltarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Invierea Sa, praznuim Rusaliile - Pogorarea Sfantului Duh, cunoscuta si sub denumirea de Cincizecime. Anul acesta praznuim Pogorarea Sfantului Duh pe 31 mai. Ca vechime, Rusaliile coboara pana in veacul apostolic. In primele secole crestine, praznicul Cincizecimii era o dubla sarbatoare: a Pogorarii Duhului Sfant si a Inaltarii lui Hristos. In jurul anului 400, cele 2 sarbatori s-au despartit una de cealalta.

Daca prin lucrarea Duhului Sfant, Dumnezeu Fiul S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat, tot prin Duhul Sfant ni se impartaseste viata dumnezeiasca si omeneasca a lui Hristos. Pogorarea Sfantului Duh este actul de trecere a lucrarii mantuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa in oameni. Astfel, Biserica se constituie prin aceasta extindere a vietii lui Hristos in noi.

Evenimentul Pogorarii Duhului Sfant este descris in cartea "Faptele Apostolilor" (F.A. 2,4). Aici se spune ca Duhul Sfant Se pogoara din cer ca un vuiet mare de vant si Se imparte deasupra capului fiecaruia din cei prezenti, in chip de limbi de foc.

La Pogorarea Duhului au fost prezenti numai Apostolii?

Textul "Cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc" (FA. 2, 1), a dat nastere la multe nedumeriri, pentru ca nu se precizeaza cine sunt acei "toti". Din dorinta de a aduce mai multa lumina in acest caz, versiunea romana a Noului Testament a introdus termenul de "Apostoli".

 

Insa, daca se omite cuvantul "Apostoli", poate rezulta ca in acea zi se gaseau laolalta nu numai cei doisprezece, ci toti cei o suta douazeci de frati care s-au aflat impreuna cu Apostolii alaturi de Iisus, incepand cu Botezul savarsit de Ioan si pana la Inaltare (F.A. 1, 22). Sfantul Ioan Gura de Aur, Teofilact si alti exegeti, afirma ca la Cincizecime au fost prezenti nu numai apostolii, ci si alti frati. De aici reiese ca Sfantul Duh s-a revarsat peste toti membrii Bisericii, si nu numai peste ierarhia reprezentata de apostoli. Exegeza ortodoxa, precum si cea romano-catolica, bazate pe Traditie, afirma ca la Cincizecime era de fata si Maica Domnului.

Faptul ca limbile apar "impartite", denota ca fiecare persoana se invredniceste in mod propriu de primirea Duhului. Acest Duh sfinteste pe fiecare om in parte si pe toti laolalta, adica sfinteste persoane in comuniune sau pentru comuniune.

Rusaliile - momentul in care Apostolii incep sa graiasca in limbi necunoscute

Dupa Pogorarea Sfantului Duh, Apostolii au primit puterea de a grai in limbi necunoscute de ei pana atunci. Au descoperit invatatura Mantuitorului si altor neamuri, in diferite limbi. Inceputul a avut loc chiar in aceasta zi, a Pogorarii Duhului Sfant, cand s-au facut intelesi de toti iudeii veniti la Ierusalim din tot Orientul. Pelerinii neputand sa-si explice cum de puteau predica in graiuri diferite, unul dintre ei ii acuza ca ar fi "plini de must", adica beti (F.A. 2, 13). Atunci Sfantul Petru a luat cuvantul pentru a-i apara pe Apostoli de o asemenea invinuire, dar si pentru a vorbi multimilor despre Hristos. El le-a descoperit ca se implinise profetia lui Ioil: "Iar in zilele din urma, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul" (F.A. 2, 17, Ioil 3, 1). In urma cuvantarii lui Petru, trei mii de persoane au primit botezul.

Se obisnuieste sa se vorbeasca de trimiterea Sfantului Duh in lume, ca despre un act prin care Duhul ar lua locul lucrarii lui Hristos. In acest caz, Biserica ar fi numai opera Sfantului Duh. In realitate insa, Duhul trebuie vazut intotdeauna ca Duhul lui Hristos, deci, nu trebuie vazut sau conceput ca despartit de Hristos.

Exista obieiul ca in ziua de Rusalii, sa se aduca in biserica frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor ca de foc, ca semne ale coborarii Sfantului Duh. Ele sunt binecuvantate si impartite credinciosilor.

Adrian Cocosila

Duminica Mironositelor - Rolul femeii in societate de Parintele Ilie Cleopa

Mironosite

Am fost chemat la Manastirea Varatic, unde au venit reprezentanti de la consiliul ecumenic de la Geneva si acolo m-au pus sa vorbesc ceva in legatura cu rolul femeii in familie, in societate si in Biserica.

M-am gandit la predica Sfantului Ioan Gura de Aur " Pentru purtarea de grija de femei si pentru supunerea si cinstea femeii catre barbat ", din " Impartirea de grau ". Al doilea, mi-am adus aminte de datoria diaconitelor din " Tezaurul liturgic " de Badea Ciresanu. Pe urma tot in problema asta, mi-am adus aminte de la " Facere ", este un cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, de ce a numit Dumnezeu pe femeie ajutatoare barbatului, " ca nu-i bine sa fie omul singur, sa-i facem ajutatoare asemenea lui "; si de colo de colo am improvizat asa cateva idei, dupa care am inceput sa schitez predica.

Eu credeam ca daca sunt atatia teologi, atatia profesori poate dupa slujba vor vorbi ei. Dupa slujba am mers cu totii la casa oficiala a manastirii. Ne-a dus cu corul acolo, cantand, cum este regula lor. Si mitropolitul din Liban printr-un translator a zis :

- Mata esti Ilie Cleopa ?

- Da.

- Ai sa ne vorbesti la conferinta.

- Fie voia Domnului.

Mitropolitul Ardealului, Antonie, se apuca si ma recomanda la toata multimea aceea, iar un episcop m-a recomandat in limba engleza. Eu care nici romaneste nu stiu bine le-am spus : " Prea Cuvioasa maica stareta, prea cucernici parinti, consilieri, preoti si iubiti frati.

Am fost chemat aici sa slujesc si sa tin un cuvant. Dar sa stiti ca azi va vorbeste de aici de la tribuna asta un cioban. Sa nu asteptati mare lucru de la mine. Am pazit oile manastirii pana mai deunazi pe un munte acolo si n-o sa va lovesc in gandire cu nimic din cele ce asteptati de la mine. Pentru ca eu am invatat sa pasc oile, eu sunt calificat sa fac branza, sa pasc oile, toate ale ciobanului.

Eu sunt poreclit calugar. Pentru ca s-a intamplat sa ma numesc calugar, dar calugar nu m-am facut niciodata in viata, ca a te face calugar este mare lucru. Cum sa spun eu ca sunt monah inaintea oamenilor, cand inaintea lui Dumnezeu nu sunt ? Calugarul trebuie sa fie inger in trup, nu asa cu viata grosolana cum o duc eu, in pacate si neputinta ! Eu sunt poreclit calugar si am si acest vot, pe langa celelalte, si fac ascultare. Sia m sa incerc, in virtutea acestui vot sa va spun cate ceva.

Mi-atis pus sa vorbesc despre rolul femeii in familie, in societate si in Biserica.

Ca sa vorbim aceasta predica trebuie sa luam istoria lumii de la capat. Dumnezeu face pe om androgen, adica barbat si femeie. Dar intelepciunea cea fara margini a Lui, Care pe toate le-a facut mai presus decat mintea omeneasca, n-a inzestrat pe femeie cu insusirile barbatului, dar nici pe barbat cu insusirile femeii, numai cand se intalnesc amandoi sa formeze omul. Si l-a facut Dumnezeu barbat si femeie. Nu spune asa la Facere ?

Si dumnezeiescul Ioan Gura de Aur zice : " Iata de ce-a zis intelepciunea cea nemarginita : " Nu-i bine sa fie omul singur. Sa-i facem ajutatoare asemenea lui ".

Da, femeia este egala cu barbatul, dar numai dupa fire, nu dupa dregatorie. Cand a adus-o pe femeie la Adam i-a zis : " Cum se cheama asta ?" " Femeie. Aceasta-i os din oasele mele si carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru ca este luata din barbatul sau ".

Aici este egala femeia cu barbatul, ca-i os si carne din barbat, luata din coasta lui, dar nu dupa dregatorie. Ca Dumnezeu a pedepsit-o pe Eva imediat, ca ea a intins mana intai. Si primul canon i-a spus : " De ce-ai facut asta ? Pentru ca ai intins mana si ai mancat, inmultind voi inmulti durerile tale si intru dureri vei naste fii ". Si a doua pedeapsa : Intoarcerea ta catre barbatul tau si el te va stapani ".

Nu le convenea ce le spuneam ca erau mai multe femei. Dar cand spuneam de bine bateau din palme, iar cand nu, puneau capul jos !

Uite ce, le-am zis. Cat ar fi femeia de invatata, trebuie sa fie supusa barbatului. Ca barbatul este cap al femeii si Hristos cap al barbatului. In ordinea asta este ierarhia in familie.

Iata cum este : Pe femeie a lasat-o Dumnezeu ajutatoare omului. De aceea zice Sfantul Ioan Gura de Aur : " femeia este liman al barbatului ". Barbatul, saracul, vine amarat cu cele mai mari greutati in societate, conduce osti, razboaiele; este mare raspunzator la intreprinderi de stat, in guvern, vine obosit. Dar femeia trebuie sa fie liman. Sa stie sa-l intampine totdeauna cu un cuvant bun, cu blandete, sa-i pregateasca mancarea, sa-i faca haine, sa-l porneasca, sa-l primeasca cand vine de undeva. Intotdeauna ea trebuie sa fie aceea care sa odihneasca pe barbat, pentru ca-i ajutatoarea lui.

Dar cea mai mare misiune pe care o are femeia in familie, nu-i asta : numai sa-i faca mancare barbatului si imbracaminte. Cea mai mare misiune pe care o are femeia in familie, rolul ei este sa fie mama de copii ! Sa fereasca Dumnezeu pe femeia aceea care vrea sa inlature durerea nasterii ! Pentru ca primul canon pentru ca a gresit, asta a fost : Intru dureri vei naste fii. Sfantul Ioan Gura de Aur zice : Daca fugi de durerea nasterii, de durerea vesnica vei da !, de durerea cea din iad. Dumnezeu a pus cu masura dulceata impreunarii cu durerea nasterii. Si tu, daca fugi de la durere spre placere, vei cadea in durerea vesnica ". Asa citim in cartea " Impartirea de grau ", cuvant pentru mireni, unde arata cum sa fie mireasa si mirele la casatorie.

Nnu fugi de la durere spre placere, adica numai sa traiesti cu sotul, dar sa nu faci copii, ca in durerea cea vesnica te duci. Ca daca fugi de la durere spre placere, vei cadea in mainile si in bratele cele vesnice ale iadului, ca nu vrei durerea care ti-a randuit-o Dumnezeu, ci vrei sa traiesti in placere si sa omori copiii.

Sa fereasca Dumnezeu ! Mai bine nu se nastea femeia aceea care isi omoara copiii. Pentru ca este pacat impotriva Duhului Sfant. Apoi unde trebuia sa gaseasca Dumnezeu copilului mai bun salas ca in pantecele maicii lui ? Si de acolo il scoti si il dai la caini si il omori ? " Care balauroaica - spuen Sfantul Efrem Sirul -, care leoaica, care ursoaica si-ar omori vreodata puiul sau ? Si tu fiinta rationala si cuvantatoare faci mai rau decat animalele cele salbatice, cand ai ajuns sa-ti omori copiii.

Du-te sa intalnesti in padure o scroafa cu purcei. Eu eram in padure - am stat noua ani si sapte luni prin muntii astia singur -, si am intalnit o scroafa cu purcei intr-un munta la " Poiana Crainicului ". Eram singur. Cand am dat fata in fata cu ea, sa fereasca Dumnezeu, m-am intors, ca am avut un brad si m-am agatat de dansul. S-o repezit ca fulgerul la mine. Cand ai pus mana pe un purcel te-a facut praf; poti sa mori tot atunci. Si vanatorii se tem de ei. Asa isi apara purceii scroafa salbatica. Numai mamele crestine isi ucid copiii !

Asa sunt legile firii date de Dumnezeu : mama sa-si apere fiii sai. Dar omul rational sa fie mai rau decat toate fiarele si dobitoacele si sa-si omoare copiii ? Vai si amar de acele mame !

Fereasca Dumnezeu ! Toate pacatele sunt grele, dar acesta este mai greu decat toate. De aceea Sfintii Parinti il pedepsesc asa de greu. Si le-am spus la Varatic : Si Apostolul Pavel, gura lui Hristos, vasul alegerii, spune asa, cand vorbeste de femeie : Si ea se va mantui prin nastere de fii. Iar dumnezeiescul Gura de Aur, care merge in urma cu talcuirea la Sfantul Apostol Pavel, zice : Femeia cand a murit nascand, moare pe altarul jertfei. Este martira ! Tocmai de aceea Biserica pregateste femeia pentru moarte inainte de nastere. Poate sa fie oprita 30 de ani de Impartasanie, daca este gravida nu mai ai voie sa o opresti. O spovedesti si o impartasesti in fata mortii; ca la cele tinere, mai cu seama, durerea nasterii este ca in iad. N-ati auzit ce spune in Psaltire : Acolo ( in iad ) sunt dureri ca ale aceleia ce naste.

Sunt o seama care mor in durerile nasterii. De aceea Biserica, prin dumnezeiestii Parinti, luminata de Duhul Sfant, spune : " Femeia care este gravida, este dezlegata si pregatita de moarte ", ca multe se intampla sa moara; de aceea nu o opresti de la impartasire. Iar daca se intampla si moare, ea isi pune viata pentru copil, ea este martira; ca asa ne-a invatat apostolul. Pentru durerile acele Dumnezeu ii iarta toate pacatele si este ca o mucenita, ca o martira.

Vine deunazi una la mine si-mi zice : " Parinte am insuficiente psihice si mi-a spus doctorul ca n-am voie sa nasc; sa-mi dai voie sa fac avort ". " Fugi de-aici criminalo ! Ai venit sa ma conduci tu pe mine, sa inveti pe popa carte ? Sa mori de-o mie de ori, sa te faci martira, numai sa te spovedesti si sa te impartasesti. Cine ti-a spus o nebunie ca aceasta ? De unde vii tu ? Sa-ti dau voie eu sa faci crima ?"

Ei, asa a fost vorba, ca daca moare femeia nascand, moare la datoria ei cea mai sfanta de pa pamant, sa fie mama de copii.

Dupa ce-am vorbit mai mult de rolul femeii in familie, am aratat ca nu numai sa-i creasca, ca si fiarele nasc; trebuie sa-i creasca in frica si certarea Domnului. Si la aceasta osteneala trebuie sa ia parte si barbatul, nu numai femeia, ca amandoi l-au facut pe copil. Ca daca nu-i creste in frica si certarea Domnului, ii vai si amar de cate greutati intampina in viata ! Se fac niste fiare, nu copii.

Pe urma am trecut la rolul femeii in societate.

Uite ce ! In biserica i-a spus Apostolul femeii sa taca. In societate ea poate ocupa servicii ca si barbatul. Si le-am dat un exemplu :

Daca acum s-ar face un intuneric bezna, fara nici o lumanare, fara nici o lampa sau bec. In timpul asta o mana binefacatoare vine si pune o lumanare aici in mijlocul nostru. Toti s-ar bucura ca a aparut o zare de lumina. Dar lumanarea asta care sta aici, pusa in slujba tuturor, vorbeste ? Nu vorbeste ! Tace, dar face doua lucruri in folosul tuturor. Ea se jertfeste si lumineaza.

Folosindu-ne si pe noi si dand lumina la atatia, ea se jertfeste si incepe a se topi, incet, incet si se topeste pana ajunge la sfesnic. Doua lucruri face tacand - zice Sfantul Ioan Gura de Aur -, Tace luminand si se jertfeste tacand. Acesta este rolul femeii in societate.

O femeie la locul ei de munca, unde a randuit-o Dumnezeu, daca este curata, daca este credincioasa, daca este corecta, daca este harnica, daca este priceputa la toate, in toate problemele daca este prezenta, ea n-are nevoie sa predice, ca viata ei predica.

Aici se implineste ce-a spus Talasie Libanul : Taci tu, sa vorbeasca lucrurile tale !, sau Mustra si cearta pe cei de-aproape de tine, prin puterea lucrarii, nu prin multa vorbire !

In felul acesta ea este o lumina in sfesnic in societate si pentru toti care o vad si o aud si o inteleg, pentru ca este corecta in toate problemele. Asa si femeia in societate, este o lumina in sfesnicul societatii, daca la locul ei de munca are toate insusirile de care am spus mai sus.

Si am trecut de la rolul femeii in societate la rolul ei in Biserica, fiindca atunci ei venisera cu scopul acelor ce faceau preoti, ca faceau pe femei preoti si episcopi. Erau si cateva observatoare protestante. Acum, de rolul femeiii in Biserica, ce sa va spun ? Am auzit ca protestantii au ajuns la apogeul nebuniei. Un cioban va vorbeste; cine s-o supara, sa-mi ia opincile si gluga. De 5000 de ani a intemeiat Dumnezeu preotia, prin Moise si Aaron si fiii lui Levi si niciodata n-o dat porunca nimanui sa hirotoneasca persoane de gen feminin.

Poate ati auzit si de diaconite : Si va incredintez pe Feba, sora noastra, care este diaconita a Bisericii din Chencrea ( Rom. 16, 1 ). Dar, zic, v-ati pus intrebarea ce misiune aveau diaconitele ? Poate ati luat de acolo indrazneala si sa faceti diaconi din femei ! Voi credeti ca diaconitele, care au incetat sa mai fie din secolul IV in Biserica Ortodoxa, aveau aceeasi misiune ca un diacon ?

Aceste diaconite aveau sapte misiuni in Biserica. Datoriile diaconitelor, le-am spus acolo, ajutau al botezul femeilor, ajutau bolnavii la spitale, duceau impartasanie la femeile bolnave, slujeau la mesele agape, etc. Dar nicidecum n-aveau hirotonie, cum spune canonul 19 al Soborului VI Ecumenic : " Iar hirotonie la diaconite, n-am cunoscut, fara numai hirotesii ". Ce este hirotesia ? Hirotonia se face in Altar, iar hirotesia afara de Altar. Este o singura rugaciune arhiereasca care se dadea inainte vreme, si acum se da la ierarhia inferioara a Bisericii, la slujitorii inferiori, cum erau : exorcistii, portarii, citetii, cantaretii, anagnostii, ipodiaconii, hartofilacsii etc.

Toti acestia aveau aceasta hirotesie sau binecuvnatare care o aveau si diaconitele; o imputernicire sa slujeasca, sa ajute in Biserica. Unii erau cu inmormantarile, portarii tineau bastoane in maini si atunci cand se spunea : " Cei chemati, iesiti ", ei scoteau pe catehumenii, car einca nu erau botezati, din biserica. Le-am aratat misiunile lor.

Dar hirotonia cu hirotesia nu-i totuna ! Hirotesia este o mica sfintire care se da la slujitorii inferiori, iar slujitorii superiori : diaconul, preotul si arhiereul au hirotonia in Sfantul Altar. Este mare deosebire intre una si alta.

Sa nu credeti ca diaconita zicea ecteniile ca diaconul sau zicea evanghelia la popor sau se saruta cu preotul si se impartasea la Sfanta Masa, cum fac clericii. Nicidecum !

Apostolul Pavel a spus asa : " vaduva care nu se marita sa fie hranita de la biserica. Care se marita nu greseste, dar mai bine sa ramana asa ". Pe femeile aceste vaduve si bolnave, care nu aveau barbat, Biserica le ajuta prin diaconite.

Ele teseau covoare pentru biserica, perdele, faceau lumanari pentru biserica, vestminte pentru preoti, faceau curatenie in Altar. Ele erau in slujba Bisericii, iar Biserica le purta de grija.

( Iosif Flaviu, marele istoric, ne arata ca la Biserica lui Solomon era astfel : In jurul bisericii celei mari, erau case pentru cele ce aveau sa tie fecioria pana la 30 de ani, si de atunci puteau sa se casatoreasca. Mai sus erau fecioarele bisericii, care se fagaduiau sa pazeasca viata curata pana la moarte. Apoi mai erau vaduvele bisericii. Si mai erau un fel de calugari numiti terapeuti. )

Aceste diaconite tineau evidenta fecioarelor si a vaduvelor dintr-o eparhie. Ele spuneau episcopului cate femei ajuta la toate bisericile, si li se dadea un ajutor. Asta era prima misiune a diaconitelor.

A doua misiune a diaconitelor. Ele stiau cate fecioare are Biserica. In timpul marilor persecutii nu erau manastiri cu crucea in varf, sa toace si sa traga clopotele, Biserica era in catacombe. Daca o fata se hotara in casa parinteasca sa pazeasca fecioria pentru Hristos, parintii crestini ii dadeau voie. Ii faceau o chiliuta cu icoane acolo sa se inchine si ea petrecea mai mult in post si rugaciune. Cum a fost si Sfanta Mare Mucenita Varvara.

Cine stia numarul acestora care isi afieroseau lui Hristos viata in sfintenie ? De ele se ingrijeau intai diaconitele si apoi episcopul locului, care le calugarea. Pana in secolul VI n-a avut voie preotul sa faca aclugarite; episcopul sfintea fecioarele. El se ducea la casele lor si le facea calugarite si le punea fagaduinta si tunderea in fata parintilor, ca nu erau manastiri, ca sa faca calugaria in fata altarului. Aceasta era a doua miosiune a diaconitelor.

A treia misiune a diaconitelor era cu catehizarea femeilor si botezul femeilor. Pentru ca diaconii si preotii aveau ungerea Sfantului si marelui mir, le puneau pe diaconite cu imputernicirea lor, sa le miruiasca pe femei, sa le catehizeze, sa le invete simbolul credintei si legea crestina. Iar la imbracarea si dezbracarea lor era foarte cuviincios sa fie femei; si acestea erau diaconitele. Asta era a treia misiune a diaconitelor.

A patra misiune era milostenia. Se strangea milostenie de la biserica pentru cei saraci si nacajiti si pentru cei ce aveau cereri si nevoi. Diaconitele trebuiau sa stie unde sa imparat aceste milostenii si care-i mai nacajit, sa-i dea raport la episcop.

A cincea misiune a diaconitelor era curatenia in Sfantul Altar si alimentarea lui. Ele alimentau altarul cu tamaie, cu smirna, cu untdelemn, cu lumanari de ceara, curatenia in Altar, fara sa se atinga de Sfanta Masa, de Sfantul Jertfelnic, cum sunt si calugaritele acum. Ca mai tarziu le-au luat locul chiar calugaritele si nu s-a mai simtit nevoia de diaconite.

A sasea misiune a diaconitelor. In sarbatori si Duminici, dupa ce ieseau de la biserica se dadea masa comuna cum era atunci. Se duceau diaconitele undeva aproape de biserica si adunau femeile sa le tina cateheze, sa le invete. Ele le spuneau de Sfanta Evanghelie.

A saptea misiune a diaconitelor. Ele faceau mare randuiala in biserica. Barbatii sa stea in partea dreapta si femeile in partea stanga in ordinea aceasta : cei prea batrani in frunte, cei mai carunti la spate, cei tineri pana la sfarsit si printre ei sa ramana o cararre ca sa mearga crestinii sa se inchine sa dea darul la altar.

Iata ce misiune aveau diaconitele, dar nu sa le faci diaconi, sa le imbraci cu stihar si sa le pui sa zica ectenii. Asta este cea mai mare nebunie. Nu a fost aceasta niciodata. Ia ganditi-va dumneavoastra, in istoria Sfintilor Apostoli, in istoria Evanghelie, nu gasim vreodata ca au hirotonit Apostolii vreo femeie. Daca au fost sfintele mironosite, avem duminica lor dupa Pasti, fiind cinstite intocmai cu Apostolii, cum au fost : Maria Magdalena, Maria lui cleopa, Maria lui Iacob cel Mic, Salomia, Maximilia, Iunia, Iulia, Marta si Maria si celelalte femei sfinte, mironosite intocmai cu Apostolii.

Cat erau de mari ele dar nu au indraznit Apostolii sa le hirotoneasca. Nu se spune ca a hirotonit pe Maria sau pe alta. Au murit martire, au murit marturisind pe Hristos si intocmai cu Apostolii se cheama, ca ele au vestit Invierea intai si au mers dupa Mantuitorul pana la moarte si pana la Inviere, dar nicidecum nu spune in Sfanta Evanghelie ca au hirotonit vreuna.

Biserica le cinsteste ca pe Apostoli, dar nu ca pe diaconi sau ca pe preoti.

 






Vai de lumea asta stricata de cei fara de minte ! Isi fac o multime de haine frumoase, mai ales femeile, ca sa vada lumea ca au haine. Si se duc in biserica, ca la teatru, sa le vada cineva cum sunt imbracate. Dar de aceea ne ducem la biserica ? Dumnezeu se uita la exterior ? Dumnezeu se uita in inima ta, de esti cu inima la El cand te rogi in biserica. Acolo te duci la plans, la suspine, la zdrobire, la smerenie, la ascultarea cuvantului. Nu te duci acolo sa faci teatru, sa te vada cineva cum esti imbracata si boita si cum esti incaltata. Acestea sunt lucrurile vicleanului diavol. Luxul este o nebunie a veacului si sminteala pentru tineri si barbati.

- Parinte Cleopa, poate sa cante femeia in biserica ? Unul canta Apostolul, altul citeste, altul vine la strana sa cant ein cor. Este bine sau nu ?

- Apostolul Pavel, gura lui Hristos, spune : Iar femeia in biserica sa taca !

- Dar avem si cor mixt.

- Daca este cor mixt de barbati si de femei si preotul ti-a dat voie sa canti, canta, ca lauzi pe Dumnezeu. Iar celelalte care n-au blagoslovenie sa cante, sa stea sa asculte, ca asa este lasat femeii in biserica, sa asculte, nu sa predice.

- La noi corul este format din barbati si femei.

- Asa este bine sa fie corul. Intr-o parte sa cant ebarbatii si intr-alta parte sa cante femeile raspunsurile. Dar daca sunt coruri mixte sa le conduca un preot sau dascal, cineva trebuie sa le conduca, pentru ca nu toti stiu sa execute cantari in biserica. Si daca este cu blagoslovenia preotului, este bine, pentru ca s-a aprobat de Sfantul Sinod in biserica muzica omofonica.

Stiti de cand s-a pus asta in biserica ? De pe timpul Sfintilor Apostoli. Ca in biserica nu canta numai dascalul pe atunci, ci toata lumea zicea : " Doamne, miluieste ". Preotul zice " Cu pace Domnului sa ne rugam " si toata lumea canta : " Doamne, miluieste ", " Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi ". Asa era. Si in multe biserici din tara acum se canta muzica omofonica. Am vazut la biserica Sfantul Vasile din Ploiesti, unde era parintele Constantin Galeriu ca toti impreuna dadeau raspunsurile Liturghiei. Dar cei care stiu ca nu pot sa cante bine sunt mai atenti cu urechea sa nu-i impiedice pe ceilalti. Dar toti canta raspunsurile Liturghiei. Iar Heruvicul si Axionul le canta mai ales dascalii si cei care stiu notele.

 



Parintele Cleopa 

 

Sursa: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/19femeia.htm

Programul din Saptamana Mare, Sfintele Paști și Săptămâna Luminată

Invierea

Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos să reverse har, pace, sănătate și să vă umple sufletele de bucurie și nădejdea Învierii!

Programul din Săptămâna Mare, Sfintele Paști și Săptămâna Luminată

09 aprilie 2017(†) : Duminica Floriilor / Săptămâna Mare (Ioan XII 1-18) Intrarea Domnului in Ierusalim.
· 10 AM Slujba Utreniei .  Sfânta Liturghie.
· Sfințirea Sălciilor.
· Copiii de la școala Duminicala: Recital de poezie creștina in cinstea Sfintelor Patimi si a Învierii Domnului Iisus Hristos. Sunteti invitați sa contribuiți cu mâncare la Agapa frățeasca de după Sf. Liturghie . Dezlegare la peste si vin.
La mulți ani! Celor ce își serbează onomastica: Florica, Florin, Florentin/a.
12 aprilie 2017 - Sfânta si Marea Miercuri
· 6:00 PM Denie
· Spovedanii la sfârșitul slujbei de seara
http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/689/68875_rastignire.jpg13 aprilie 2017 -Sfânta si Marea Joi (Denia celor 12 Evanghelii)
· 9:00 AM Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare. Taina Spovedaniei. Împărtășirea celor bolnavi.
· 6:00 PM Denie/Slujba celor 12 Sfinte Evanghelii.

​14 aprilie 2017 Sfânta si Marea Vineri (Denia Prohodului Domnului/Post negru)

· 8:30 AM Acțiune caritabila a tinerilor parohiei de distribuire a sandvișurilor pe Hastings cu Main pentru cei in nevoie 

În tot timpul săptămânii Sfintelor Patimi, părintele va vizita si împărtăși vârstnicii si bolnavii din comunitate. Contact: (604) 982 -0677)

· 6:00 PM Denie/Slujba Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos. Scoaterea Sf. Epitaf / procesiunea înconjurării Bisericii cu Sf. Epitaf.

15 aprilie 2017 -  Sfânta si Marea Sâmbăta (Pregătirea Sfintelor Pasti)
· 8:00-10 AM Taina Spovedaniei  si Împărtășirea credincioșilor

https://codlea-info.ro/wp-content/uploads/2011/04/inviereadomnuluiradioco.jpg· ora 11:30 (Sâmbăta Mare, la miezul-nopții) Slujba Sfintei Învieri, in curtea Bisericii
16 aprilie 2017 - (†)  Învierea Domnului (Sfintele Pasti) - Duminica Sf. Învieri. Hristos a Înviat!
Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!
· 00:00 AM Slujba Sfintei Învieri, in curtea Bisericii
· ora 1:00 AM Sfânta Liturghie; urmată de la ora 2:30 AM de binecuvântarea bucatelor și agapă frățească
· ora 3:00 PM - Sfintele Pasti (Învierea a doua), Vecernia Pascală cu citirea Sfintei Evanghelii in diferite limbi. Egg hunt - pentru copii prezenți.
17 aprilie, 2017 - (†) Săptămâna Luminata - A doua zi de Paşti;
· 9:30 AM  Sf. Liturghie  
18 aprilie, 2017 - (†) Săptămâna Luminata - A treia zi de Paşti;
· 9:30 AM Sf. Liturghie
21 aprilie 2017 - (†) Vinerea din Săptămâna Luminata - Izvorul Tămăduirii;
·9:30 AM Sfințirea Aghiasmei Mici.

Donațiile dumneavoastră către Parohie cu acest prilej sunt binevenite. Vă îndemnăm să procurați lumânări de ceară de albine de la biserică contribuind în felul acesta la proiectul de extindere a clădirii bisericii.

 

SERVICES ON GREAT WEEK, PASCHA AND THE BRIGHT WEEK
 
12 April - GREAT AND HOLY WEDNESDAY
· 6:00 PM - Bridegroom Matins with Gospel readings, the hymn “Behold the Bridegroom comes”

13 April - GREAT AND HOLY THURSDAY
· 9:00 AM – Divine Liturgy. Communion of sick.
· 6:00 PM - Matins of Holy Friday with the reading of the 12 Passion Gospels.
Between the reading of the 5th and 6th Gospels, the Cross is carried out from the Altar to the middle of the church.

14 April - GREAT AND HOLY FRIDAY
· 6:00 PM Matins of Holy Saturday. Lamentations.
Follow Triodion. According to Byzantine tradition, Lamentations are sung after the Praises, immediately before the Great Doxology, after which the priest does not enter into the Altar but goes in procession around the church with the Epitaphion. The faithful April walk under the Epitaphion upon re-entering the church.  Please bring flowers for Epitaphion.

15 April - GREAT AND HOLY SATURDAY
· 8:00 - 10 AM Confession and Holy Communion.

· 11:30 PM Midnight Office with canon.

NOTE: You can show your support for the church by purchasing bee wax candles for the Procession directly from the Church.  Thank you.


16 April (†) Midnight - RESURRECTION OF OUR LORD (HOLY PASCHA).
·00:00 AM Resurrection Service with Matins followed by Divine Liturgy. Procession with candles around the church three times, followed by Matins of Pascha. The Gospel is read outside: Matthew 28:1-15. During all of Bright Week, Matins begins as on Pascha night: “Glory to the holy...”, then the censing around the Holy Table with the Paschal sticheras.  Axion: “The angel cried out…”
2:30 AM · After Liturgy, blessing of the Artos (Paschal bread), meats, eggs and dairy products.
3:00 PM (†) – HOLY RESURECTION. Agape Vesper: Entrance with Gospel.
· Reading of Gospel in many languages. All the doors of the Altar remain open until “Lord I have cried”, on Thomas Sunday Vespers.

17 April (†) – BRIGHT MONDAY
· 9:30 AM - Matins and Liturgy.

18 April (†) – BRIGHT TUESDAY
· 9:30 AM Matins and Liturgy as on Pascha day. Epist. Acts 2:14-21. Gospel. Luke 24:12-35. Axion: “The angel cried out…”.

19 April (†) –BRIGHT FRIDAY
· 9:30 AM Blessing of holy water.

For an updated schedule please check our website: www.holytrinitybc.org or www.sfanta-treime.org

 

Indeed He is Risen!

 

Adevărat a Înviat!

 

Programul Catehezelor din Postul Mare

Candela
MARTIE
 
4 Sambata - Sfantul Gherasim de la Iordan (Sambata Sfantului Teodor - Pomenirea mortilor -Dezlegare la ulei si vin. 
  • 5 PM Icoana in Ortodoxie (temei, istoric, semnificatie, minuni) 
  • 6 PM - Vecernia. Taina Spovedaniei. Parastas.
5 Duminica Ortodoxie  - Ap. Evrei XI, 24-2632-40 Ev. Ioan I, 43-51
  • 10 AM - Sf. Liturghie
  • 6 PM - Vecernia Duminicii Ortodoxiei. Biserica greaca Sf. Nicolae si Dumitru(Boundary, Burnaby)
 
11 Sambata Sfantul Sofronie, patriarhul Ierusalimului (Pomenire mortilor) - Dezlegare la ulei si vin
  • 5 PM Duhovnicia si Duhovnici romani (mari duhovnici romani din trecut si prezent) 
  • 6 PM - Vecernia. Taina Spovedaniei. Parastas

 
18 Sambata Sfantul Chiril al Ierusalimului (Pomenirea mortilor) - Dezlegare la ulei si vin
  • 5 PM Crucea ca altar, putere si semn a lui Hristos (temeiuri biblice pt cinstirea Sf. Cruci) 
  • 6 PM - Vecernia. Taina Spovedaniei. Parastas.
 
25 Sambata Buna Vestire - dezlegare la peste
  • 9:30 AM Utrenie si Sf. Liturghie. Biserica Sfanta Treime, 220 Carnarvon St. New Westminster, BC.
  • 4 PM Sf. Maslu in sobor la Biserica Sf. Nicolae, Port Kells, Surrey
 
31 Vineri Sfantul Mucenic Ipatie, episcopul Gangrei (Denia Acatistului Bunei Vestiri)
  • 6 PM - Sf. Maslu in sobor la Biserica Sfanta Treime, 220 Carnarvon St, New Westminster, BC
 
APRILIE
 
1 Sambata - Sfanta Cuvioasa Maria Egipteanca (Pomenirea mortilor) - Dezlegare la ulei si vin
  • 5 PM - Despre tineri si feciorie in Sf. Scriptura si la Sfintii Parinti (modele si repere morale pentru tinerii de azi)
  • 6 PM - Vecernia. Taina Spovedaniei. Parastas.
7 Vineri Sfantul Mucenic Caliopie 
  • 6 PM - Sf. Maslu in sobor la Biserica Sf. Gheorghe, New Westminster
 
8 Sambata Pomenirea Sfintilor Apostoli Irodion, Agav si Ruf (Sambata lui Lazar-Pomenirea mortilor) Dezlegare la ulei si vin.
  • 11:30 AM- Parastas. Pomenirea celor raposati.
  • 5 PM - Patimile Mantuitorului nostru Iisus Hristos (Studiu biblic)
  • 6 PM - Vecernia. Taina Spovedaniei. Parastas.

2 Februarie - Intampinarea Domnului

   După Naşterea Domnului Iisus Hristos, trecând patruzeci de zile şi împlinindu-se vremea curăţiei celei legiuite, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maică plecând din Betleem cu Sfântul Iosif, logodnicul, şi venind la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, purtând pe Hristos Pruncul cel de patruzeci de zile, au mers să împlinească Legea Domnului şi să se curăţească după naştere, prin aducerea jertfei celei cuviincioase lui Dumnezeu şi prin rugăciunea preotului. Apoi să pună înaintea Domnului pe Pruncul cel întâi născut şi să-L răscumpere cu preţul cel rânduit, precum s-a poruncit lui Moise de către Domnul, în Legea Veche şi cum se scrie despre aceea în legea curăţirii, şi anume: "Femeia care va zămisli şi va naşte parte bărbătească, necurată va fi şapte zile şi în ziua a opta să se taie pruncul împrejur, iar ea va şedea treizeci şi trei de zile sub acoperământul necurăţiei sale; de tot lucrul sfânt să nu se atingă şi în biserică să nu intre, până ce se vor sfârşi cele patruzeci de zile ale curăţiei ei. Şi când se vor împlini zilele curăţirii, să aducă un miel de un an, fără de prihană, spre arderea cea de tot şi un pui de porumbel sau de turturea, pentru păcat; iar de nu va fi bogată ca să aducă miel, atunci să aducă două turturele sau doi pui de porumbel, unul spre arderea cea de tot şi altul pentru păcat; apoi se va ruga pentru dânsa preotul şi se va curăţi".

    Despre punerea înaintea Domnului a celui dintâi născut, astfel este scris: "Sfinţeşte-Mi pe tot cel dintâi născut (parte bărbătească), care deschide pântecele". Şi iarăşi: "Pe cel întâi născut al fiilor tăi să Mi-l dai Mie". Aceasta se urma pentru facerea de bine cea mare a lui Dumnezeu, încă din Egipt, când s-au cruţat cei întâi născuţi ai lui Israil. Pentru aceasta, israilitenii aduceau pe pruncii lor cei întâi născuţi în biserică, dându-i dajdie lui Dumnezeu, ca pe o datorie stabilită prin lege. Şi iarăşi de la Dumnezeu îi răscumpăra pe aceia cu preţ, care se numea argintul răscumpărării, şi acela se da leviţilor care slujeau în Biserica Domnului, precum este scris despre aceasta în cartea a patra a lui Moisi. Preţul hotărât al răscumpărării era cinci sicli, iar fiecare siclu sfânt preţuia cam vreo trei lei.

    Deci, acea lege a Domnului împlinind-o Maica lui Dumnezeu, a venit acum în biserică, cu Dătătorul Legii. A venit să se curăţească deşi nu-i trebuia curăţire, fiind neîntinată şi Preacurată. Pentru că aceea care a zămislit fără bărbat şi a născut fără dureri şi fără vătămarea curăţiei sale celei fecioreşti, aceea n-a avut nici un fel de necurăţie obişnuită femeilor celor ce nasc. Pentru că ceea ce a născut pe Izvorul curăţiei, cum putea să se afle sub necurăţie? Din ea S-a născut Hristos, ca un rod din pom; iar pomul nu se vatămă, nici se întinează după înflorirea rodului său.

    Nevătămată şi curată a rămas Fecioară după naşterea lui Hristos, adică a rodului celui binecuvântat. Prin ea a trecut Hristos precum raza soarelui trece prin sticlă sau prin cristal. Precum nu se sfarmă nici întinează raza care trece prin sticlă şi prin cristal, ci mai curat îl străluceşte, tot aşa şi Soarele dreptăţii, Hristos, n-a vătămat fecioria Preacuratei Maicii Sale, nici cu durerile cele obişnuite femeilor n-a întinat uşa naşterii celei fireşti, cea cu curăţia pecetluită şi cu fecioria păzită, trecând mai presus de fire; ci mai ales i-a îndoit curăţia ei, sfinţind-o prin trecerea Sa şi luminând-o cu dumnezeiasca lumină a harului.

    Nu era nevoie de curăţire a aceleia care a născut fără strică-ciune pe Dumnezeu Cuvântul. Dar ea, ca să nu se arate potrivnică Legii, ci mai ales să fie ascultătoare, a venit să se curăţească, ea cea cu totul curată şi fără prihană. Pe lângă această fiind şi smerită, nu se mândrea întru curăţia Sa, ci, ca şi cum ar fi fost necurată, a venit înaintea uşii bisericii Domnului, ca să stea şi să ceară curăţenie, neîngreţoşîndu-se de cei necuraţi şi păcătoşi. Apoi a adus jertfă, nu ca cei bogaţi, care aduceau un miel de un an fără prihană, ci ca acei săraci, care aduceau două turturele sau doi porumbei, arătând în toate smerenie şi iubind sărăcia, iar de mândria bogaţilor fugind. Din aurul cel adus de împăraţi puţin a luat şi acela l-a împărţit la săraci şi la scăpătaţi, păstrând foarte puţin pe calea spre Egipt. Deci, cumpărând păsările cele zise după Lege, le-a adus jertfă şi cu acelea a adus şi pe Pruncul său cel întâi născut, cum se spune: "Au adus părinţii pe Pruncul Iisus, în Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în legea Domnului, că toată partea bărbătească, ce deschide pântecele, sfânt Domnului se va chema. Deci, ţiindu-L în mâinile Sale, şi-a plecat genunchii şi cu cinste-L înălţa lui Dumnezeu, zicând:

    "Iată, o! Preaveşnice Părinte, Acesta este Fiul Tău, pe Care L-ai trimis ca să se întrupeze din mine, pentru mântuirea neamului omenesc. Iată, pe Care Tu L-ai născut mai înainte de veci, fără maică; iar eu, prin a Ta bunăvoire, în anii cei mai de pe urmă, L-am născut fără de bărbat. Iată rodul pântecelui meu cel întâi născut, Care prin Duhul Tău cel Sfânt în mine S-a zămislit şi negrăit din mine a ieşit, precum Tu Însuţi ştii. Iată Fiul meu întâi născut - şi Care este al Tău mai întâi - cu Tine de o fiinţă şi fără de început, pentru că de la Tine S-a pogorât, nedepărtîndu-Se însă de dumnezeirea Ta. Primeşte pe Cel întâi născut, cu Care ai făcut toate. Primeşte pe cuvântul Tău cel din mine întrupat, prin Care ai întărit cerurile, ai întemeiat pământul şi ai adunat apele. Primeşte pe Fiul Tău cel din mine, pe Care Îl aduc Ţie, ca pentru El şi pentru Mine să rânduieşti precum Îţi este plăcut şi pentru ca cu trupul şi cu sângele Acestuia, cel din mine luat, să se răscumpere neamul omenesc".

    Unele ca acestea zicând, a pus pe iubitul ei Fiu în mâinile arhiereului, slujitorul lui Dumnezeu, ca în mâinile lui Dumnezeu. Şi, după Legea dumnezeiască L-a răscumpărat pe El, cu preţul cel hotărât, adică cu cinci sicli, care era înainte închipuire a celor cinci răni mari ale lui Hristos, pe Care le-a primit pe cruce, prin care toată lumea s-a răscumpărat de blestemul Legii şi de robia vrăjmaşului.

    Se mai povesteşte încă, de Sfinţii Părinţi, că Sfântul prooroc Zaharia, tatăl Mergătorului înainte, a aşezat pe Preacurata Fecioară, care a intrat cu Pruncul pentru curăţire în biserică, nu în locul celor ce se curăţau, ci în locul fecioarelor, în care femeile care aveau bărbaţi nu se cădea să stea. Văzând cărturarii şi fariseii aceasta, au început a cârti, iar Zaharia a stat împotriva lor, încredinţându-i că acea maică şi după naştere e fecioară curată. Iar ei necrezând, sfântul le spunea că firea omenească, cu toată făptura, este slujitoare Ziditorului său, şi în mâinile Lui cele atotputernice este, ca după a sa voie să rânduiască toate, adică să facă astfel că fecioară să nască şi după naştere să rămâie iarăşi fecioară. "Deci pentru aceasta nu am deosebit pe această Maică de la locul fecioarelor, de vreme ce este fecioară cu adevărat".

    În aceeaşi vreme când părinţii au suit pe pruncul Iisus, ca să facă după obiceiul legii pentru dânsul, în biserică a venit, purtându-se de Duhul lui Dumnezeu, Sfântul Simeon, bătrânul, om drept şi credincios, aşteptând mângâierea lui Israil, care era să fie prin venirea lui Mesia, pentru că ştia că acum se apropie Mesia cel aşteptat, de vreme ce sceptrul lui Iuda trecuse la Irod, după proorocia strămoşului Iacov patriarhul, care mai înainte a zis: "Nu va lipsi domn din Iuda, până ce va veni aşteptarea neamurilor, Hristos Domnul". Asemenrea şi cele şaptezeci de săptămâni de câte şapte ani ale lui Daniil, acum se sfârşiseră, după care se socotise că va fi venirea lui Mesia. Pe lângă această, lui Simeon era făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea mai înainte de a-L vedea pe Hristos Domnul.

    Acela, privind spre Fecioara cea Preacurată şi spre Pruncul cel ţinut de ea, a văzut darul lui Dumnezeu, înconjurând pe Maica şi Pruncul ei şi cunoscând, cu duhul, că Acela este Mesia cel aşteptat, s-a apropiat cu sârguinţă şi, primind în mâini cu bucurie negrăită şi cu frică cucernică, cel albit ca o lebădă de cărunteţe a dat mare mulţumire lui Dumnezeu, înaintea sfârşitului său, cu veselie cântând şi zicând: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău, în pace. Eu n-am avut linişte în gândurile mele, în toate zilele aşteptându-Te şi în toate zilele îngrijindu-mă, când vei veni. Acum, văzându-Te, pace am câştigat şi de grijă scăpând, mă duc din cele de aici, veste de bucurie ducând părinţilor mei pentru că voi spune despre venirea Ta în lume, strămoşului Adam, lui Avraam, lui Moise, lui David, lui Isaia şi celorlalţi sfinţi părinţi şi prooroci.

    Apoi voi umple de negrăită bucurie pe cei ce sunt mâhniţi acum şi către care degrabă mă slobozeşte, ca degrabă şi ei, lepădând mâhnirea, să se veselească de Tine, izbăvitorul lor. Slobozeşte-mă pe mine, robul Tău, ca să mă odihnesc, după ostenelile cele de mulţi ani, în sânul lui Avraam; căci acum au văzut ochii mei mântuirea Ta cea pregătită tuturor popoarelor. Ochii mei au văzut lumina cea pregătită pentru izgonirea întunericului, spre luminarea neamurilor, spre descoperirea tainelor dumnezeieşti cele neştiute, lumina care ai răsărit spre slava poporului Tău Israil, şi pe care, prin proorocul Isaia, ai făgăduit-o, zicând: "Am dat în Sion mântuire lui Israil, spre preamărire". Auzind Iosif şi Preacurată Fecioară unele ca acestea despre Prunc, de la sfântul şi dreptul bătrân, se mirau de cele grăite pentru El, pentru că vedeau pe Simeon grăind către Prunc ca spre un om bătrân. Apoi, se ruga nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu Care are puterea vieţii şi a morţii şi Care putea să-l slobozească îndată pe bătrân spre altă viaţă sau să-l ţie încă în cea de aici.

    Deci, i-a binecuvântat Simeon, lăudând şi mărind pe Maica cea Preanevinovată, care a născut pe Omul Dumnezeu şi, fericind pe Sfântul Iosif, părutul tată, care s-a învrednicit a fi slujitor unei Taine ca aceasta. Apoi a zis către Maria, Maica Lui, iar nu către Iosif, pentru că vedea cu prooroceşti ochi pe Maica cea fără de bărbat: "Iată, Acesta este spre căderea şi scularea multora în Israil", adică spre căderea celor care nu vor voi să creadă cuvintele Lui, iar spre scularea celor ce vor primi cu dragoste sfântă Lui propovăduire; spre căderea cărturarilor şi a fariseilor, pe care i-a orbit răutatea lor, iar spre scularea pescarilor celor simpli şi neştiutori. Pentru că va alege pe cei neînţelepţi, ca să ruşineze pe cei înţelepţi ai veacului acestuia. Apoi va fi spre căderea sinagogii evreeşti a Legii celei Vechi şi spre ridicarea Bisericii lui Dumnezeu, prin darul cel nou şi spre semnul Căruia se va zice împotrivă. Căci multă grăire împotrivă va fi pentru Dânsul între popoare; unii vor zice că este bun, iar alţii nu, ci că înşeală poporul. Şi-L va pune pe El, după cuvântul proorocului Ieremia, ca pe o ţintă spre săgetare, spânzurându-L pe lemnul Crucii şi rănindu-L cu piroanele ca cu săgeţile şi cu suliţa. În acea vreme, ţie, o! Maică fără de bărbat, prin suflet îţi va trece sabia şi vei suferi dureri în inimă, când vei vedea pe Fiul tău pironit pe cruce, pe care l-ai născut în lumea aceasta fără de dureri. Pe Acela îl vei petrece din lumea aceasta cu multe dureri şi cu mare tânguire".

    Atunci era acolo şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuil, din seminţia lui Aşer, care îmbătrânise în văduvie foarte mult, ca la optzeci şi patru de ani şi care numai şapte ani vieţuise cu bărbatul său din fecioria ei. Rămânând văduvă, tot restul vieţii ei l-a petrecut cu dumnezeiască plăcere, nedepărtîndu-se de biserică, ci cu postul şi cu rugăciunile slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea. Aceea, apropiindu-se într-acel ceas, multe proorociri spunea despre Pruncul cel adus în Biserica Domnului, tuturor celor ce aşteptau izbăvirea în Ierusalim (Luca 2,36-38).

    Auzind şi văzând aceasta, fariseii şi cărturarii cârteau în inimile lor, mâniindu-se cu zavistie asupra lui Zaharia, ca asupra unui călcător de lege, căci chiar în locul fecioarelor pusese pe Maica ce venise pentru curăţire. Iar asupra lui Simeon şi a Anei se mâniau, căci au dat aceste mărturii despre Prunc. Şi nu le-au tăcut acestea, nici chiar în faţa lui Irod împăratul, ci le-au spus pe toate cele făcute şi grăite în biserică. Pentru aceasta, îndată a fost căutat spre ucidere pe dumnezeiescul Prunc, Hristos Domnul, dar nu L-au aflat pentru că, prin dumnezeiască poruncă dată prin înger lui Iosif în vis, a fost dus în Egipt.

    Atunci Sfântul Iosif cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu, sfârşind în biserică toate, după Legea Domnului, nu s-au întors în Betleem, ci în Galileea, în cetatea Nazaret, iar de acolo au pornit în Egipt. Iar Pruncul creştea şi se întărea cu duhul, umplându-se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste Dânsul (Luca 2,40).

    Prăznuirea Întimpinării Domnului s-a aşezat în vremea împărăţiei lui Iustinian, căci mai înainte de aceea, deşi se făcea în Biserică pomenire despre Întimpinarea Domnului, nu era prăznuită ca sărbătoare. Iustinian, dreptcredinciosul împărat, a poruncit să se cinstească ca un praznic dumnezeiesc al Născătoarei de Dumnezeu, precum sunt şi alte praznice mari. Şi aceasta, pentru aceste pricini:

    Pe vremea împărăţiei lui a fost molimă mare de moarte în Bizanţ şi în părţile de primprejur, trei luni, începând din zilele cele de pe urmă ale lui Octombrie, murind la început câte cinci mii de oameni în fiecare zi, apoi câte zece mii. Multe trupuri de ale oamenilor bogaţi şi cinstiţi erau neîngropate, pentru că murind slugile şi robii tuturor nu avea cine să îngroape pe stăpânii lor. Iar în Antiohia era îndoită pedeapsa lui Dumnezeu, căci la rana cea de moarte s-a adăugat, pentru păcatele omeneşti, şi un înfricoşat cutremur de pământ, încât toate casele cele mari, zidirile cele înalte şi bisericile au căzut şi mulţime de popor cazând sub ziduri a pierit. Între aceştia era şi Eufrasie, episcopul Antiohiei, căci, căzând pe dânsul biserica, a murit. Încă şi Pompeiopol, cetatea Misiei, s-a risipit de cutremur, iar jumătate din ea a fost înghiţită de pământ cu toţi locuitorii ei. În acea înfricoşată moarte şi pierzare i s-a descoperit unuia, din cei plăcuţi lui Dumnezeu, să se prăznuiască Întimpinarea Domnului şi a Născătoarei de Dumnezeu.

    Venind ziua Întimpinării Domnului, la februarie, în ziua a doua, când a început să se prăznuiască cu priveghere de toată noaptea şi cu ieşire cu crucile, în acea zi s-a ridicat molima cea de moarte cu desăvârşire şi cutremurul pământului s-a alinat, prin milostivirea lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, căreia, împreună cu Cel ce S-a născut dintr-însa, Hristos, Dumnezeu, să-i fie cinste, slavă, închinăciune şi mulţumire în veci. Amin.

 

Sursa: http://www.doxologia.ro/viata-sfant/intampinarea-domnului

Sfintii Trei Ierarhi 30 ianuarie

Sfintii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur si Grigorie Teologul

Pricina praznicului acestuia a fost în acest chip: în zilele împărăţiei lui Alexios I Comnenul (1081-1118), care a luat împărăţia după Nichifor Botaniates (1078-1081), s-a făcut împărţire şi prigonire între bărbaţii cei pricopsiţi în învăţături şi îmbunătăţiţi. Căci unii cinsteau mai mult pe marele Vasile, zicând despre dânsul că este înalt la cuvinte, ca unul ce a cercetat şi a ispitit firea lucrurilor prin sine, şi cum că era atât de mult îmbunătăţit, încât puţin îi lipsea de a-l asemăna pe el cu îngerii.

    Căci nu făcea pogorământ legii, nici ierta cu lesnire, ci era greu la obicei şi aspru, neavând la sine nici un lucru pământesc. Iar pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur îl micşorau, ca şi cum ar fi fost în oarecare chip potrivnic marelui Vasile, fiindcă era lesnicios şi atrăgător către pocăinţă. Erau însă alţii care înălţau pe dumnezeiescul Hrisostom, ca şi cum ar fi fost în învăţături mai cu pogorământ omenesc şi cum că mai cu înlesnire povăţuia pe toţi, şi îi chema către pocăinţă. Deci, îl cinsteau mai mult decât pe marele Vasile şi decât pe Grigorie atât pentru mulţimea cuvintelor celor de miere curgătoare, cât şi pentru iscusinţa cugetărilor.

    Alţii iarăşi cinsteau mai mult pe dumnezeiescul Grigorie, ca cel ce a întrecut în înţelepciune şi în învăţătură elinească pe toţi dascălii cei vestiţi şi pe elini, cum şi pentru frumuseţea cuvintelor şi înflorirea lor. Deci, ziceau, cum că înţeleptul Grigorie biruia pe toţi şi cum că acestuia i se cădea întâietatea. Atunci, prin o pricină că aceasta a celor învăţaţi s-a întâmplat de s-a despărţit mulţimea poporului. Şi unii se ziceau Ioaniteni, alţii Vasiliteni, iar alţii Grigoriteni. Deci, astfel sfădindu-se cei înţelepţi şi zicând între dânşii multe feluri de cuvinte, de trei ori fericiţii aceştia dascăli au voit să-i împace, ca să nu se mai sfădească în deşert.

    Pentru aceea, după câţiva ani, s-au arătat sfinţii ierarhi, mai întâi câte unul deosebit, apoi şi câte trei împreună, nu în vis, ci aievea la arătare, lui Ioan, mitropolitul cetăţii Evhaitenilor, care era om îmbunătăţit şi preaînţelept, după cum şi scrierile lui îl arată. Şi toţi trei au zis către dânsul cu un glas:

    "Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu şi nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire, ci fiecare în vremea sa pornindu-se de dumnezeiescul Duh, am scris învăţăturile spre mântuirea cea de obşte şi folosul oamenilor; şi acelea pe care le-am învăţat noi înşine, le-am dat şi altora spre înmulţirea talantului nostru şi nu este între noi vreunul întâi sau al doilea, ci dacă veţi vorbi de unul, cei doi urmează.

    Deci, sculându-te, porunceşte acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptându-se pentru noi, căci pentru aceasta şi noi ne-am sârguit cât am fost vii, şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem într-o unire. Deci, împreunându-ne într-o zi, când ţi se va părea ţie că este de cuviinţă, fă nouă praznic cuviincios. Apoi, spune şi celorlalţi care vor fi mai pe urmă, cum că noi suntem una la Dumnezeu şi noi negreşit vom mijloci înaintea lui Dumnezeu cele pentru mântuire, pentru cei ce ne vor săvîrşi praznicul pomenirii noastre". Acestea zicând, i se părea că sfinţii se înălţau la cer, strălucind cu lumină nemărginită şi chemându-se unul pe altul pe nume.

    Deci, sculându-se acel minunat om, adică arhiereul evhai-tenilor, a făcut precum i-au poruncit lui sfinţii, potolind mulţimea şi pe toţi aceia care se sfădeau mai înainte. Aceştia au crezut cele spuse de el, că era om vestit, şi pentru învăţătura lui cea mare, şi pentru fapta cea bună, căci a lăsat predanie Bisericii spre a se face praznicul acesta.

    Astfel, Sfântul episcop Ioan, găsind în luna ianuarie prăznuindu-se toţi cei trei sfinţi ierarhi, adică la întâia zi pe Vasile, la 25 pe dumnezeiescul Grigorie şi la 27 pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a unit la 30 pe toţi, împodobindu-se pomenirea lor cu canoane, cu tropare şi laude, precum li se cădea lor, şi fiind această cu voia sfinţilor, nu au nici o lipsire în laude. Căci nici mai înainte, nici mai pe urmă n-a alcătuit renumitul acesta Ioan mai multe tropare, decât acestea.

    Sfinţii aceştia cu chipul trupului lor erau astfel: dumnezeiescul Ioan "Gură de Aur" (Hrisostom) era de statură scund, cu capul mare, cu trupul drept şi subţire, cu nasul plecat, alb la faţă şi cam palid, având pleoapele ochilor adâncite şi luminile lor mari. Apoi, i se arăta multă veselie în faţă, cu fruntea lată şi mare, cu urechile cam plecate, cu barba mică şi rară, cu părul galben, amestecat cu cărunt, iar fălcile lui erau adâncite înăuntru, de multă postire şi nevoinţă.

    Apoi, este de nevoie a zice despre dânsul, că a întrecut pe toţi înţelepţii elinilor cu cuvintele şi mai ales cu iscusinţa, înlesnirea şi frumuseţea vorbirii; şi atât de bine a tâlcuit dumnezeiasca Scriptură şi a săvârşit evangheliceasca propovăduire, încât dacă n-ar fi fost sfântul acesta, îndrăznesc a zice că ar fi fost de trebuinţă să mai vină încă o dată pe pământ Stăpânul Hristos. Iar spre fapte bune atât de mult s-a suit, încât pe toţi i-a întrecut, fiind izvor al milosteniei şi al dragostei, râvnitor de obşte cu iubirea de fraţi şi cu învăţătura lui; şi a trăit 63 de ani, păscând Biserica lui Hristos şase ani. Apoi s-a săvârşit în Comane, surghiunit de Eudoxia, împărăteasa, şi de episcopii cei pizmăreţi.

    Sfântul Vasile cel Mare era la statura corpului foarte înalt, uscăţiv şi slăbănog la faţă, negricios şi palid, cu sprâncenele lungi, încovoiate şi ridicate în sus, asemănându-se omului îngrijit, având nasul plecat, cu faţa cam zbârcită, adâncit la pleoapele ochilor, păros la trup, barba căruntă pe jumătate şi destul de lungă. Acesta a întrecut mult în cuvinte, nu numai pe cei din vremea lui, ci şi pe cei vechi; pentru că s-a ostenit la învăţătură foarte mult, şi deprinzând toate învăţăturile ştiinţei, din fiecare a câştigat biruinţă. Asemenea încă s-a iscusit şi în filosofia cea practică şi prin aceasta a sporit spre privirea celor înalte. S-a suit la scaunul arhiepiscopal al mitropoliei Cezareei Capadociei, când era de 37 de ani, ocârmuind Biserica opt ani; apoi, s-a dus către Domnul, fiind în scaunul arhiepiscopatului său.

    Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Teologul, era la statura corpului său potrivit, puţin cam palid, nasul lătăreţ, sprâncenele potrivite, căutătura veselă şi blândă, la ochiul cel drept avea un semn de la o lovitură, barba nu-i era lungă, dar deasă şi potrivită şi pe margini se arăta cam afumată. Pleşuv de ajuns, cu părul alb. Marele Grigorie întrecând cu strălucirea vieţii pe cei ce au sporit în fapte, la atâta înălţime a cuvântării de Dumnezeu s-a suit, încât toţi se biruiau de înţelepciunea lui, atât în cuvinte cât şi în dogme; pentru aceasta a câştigat numirea de "Cuvântătorul de Dumnezeu". El a ocârmuit Biserica Constantinopolului 12 ani şi a trăit 80. Când s-a făcut patriarh, a aflat în cetate numai o biserică a dreptcredincioşilor şi când a lăsat scaunul, a lăsat numai una eretică. Şi mergând la Arianz, moşia sa, unde, cugetând pururea la Dumnezeu şi făcându-se cu totul strălucită oglindă a Lui, s-a sfârşit cu pace.

    Dar de vreme ce de trei ori fericiţii aceştia, atât de mult s-au ostenit pentru mântuirea noastră, se cuvine şi noi să prăznuim pomenirea lor şi să le mulţumim pe cât putem. Căci ei de nimic altceva n-au purtat grijă, nici altceva au cugetat, decât numai un scop au avut, ca să întărească bună credinţă; apoi o nevoinţă au avut spre a lucra fapta bună, îngrijind şi sîrguindu-se fără pregetare, cu lucrul şi cu gândul, pentru mântuirea sufletelor. Pentru care atât de rău au pătimit propovăduind credinţa cea adevărată în toată lumea, iar nouă tuturor de obşte ne-au făcut bine. De aceea şi noi suntem datori să cinstim pe făcătorii noştri de bine, şi să le mulţumim după putere, fiindcă după datorie nu putem.

    Deci, să cinstim cu cuvinte pe cei trei cuvântători, deşi mă tem şi mă sfiesc, neaflând cuvinte cuviincioase şi potrivite sfinţilor; pentru că pricina este mare şi nu pot, nu numai pe câte trei, dar nici măcar pe unul să-l laud după cum se cuvine şi de care toată lumea nu era vrednică. Deci, cum va ajunge bună grăire cea lumească să laude pe cei mai presus de lume, care au împodobit toată lumea şi au izbăvit-o ca şi cei 12 văzători ai Cuvântului şi de Dumnezeu propovăduitori? Care dacă nu s-ar fi ostenit atât de mult cu sfintele lor scrieri, nu s-ar fi scăpat întreaga lume de slujirea la idoli, cea de mai înainte înrădăcinată, nici de eresurile cele în multe chipuri; căci sfânta şi preaînţeleapta Treime, nedespărţităşi cea mai presus de fiinţă, a iconomisit ca ei să vieţuiască într-acele vremuri ale eresurilor.

    Aceşti cereşti oameni şi pământeşti îngeri, trâmbitele adevărului, preaînţelepţii retori, tunetele Dumnezeirii celei nezidite, s-au sârguit să smulgă şi să risipească pe ocărâtorii dreptei credinţe şi cu praştia cuvintelor lor au gonit departe pe lupi de la Biserica dreptcredincioşilor. Aceştia cu înţelepciunea lor au surpat zidurile cele rele ale vrăjmaşilor şi au smerit toată înţelepciunea care se ridică împotriva cunoştinţei de Dumnezeu, schimbând şi prefăcând totul spre bine, netezind şi îndreptând pe cele strâmbe, cum şi toată asprimea şi nedreptatea.

    Treimea aceasta pământească ne-a învăţat a ne închina Treimii cereşti, precum se cade, şi neamestecată a o mărturisi în acest chip, precum li s-a descoperit lor adeverirea credinţei, zicând: Dumnezeu nenăscut este Tatăl, Dumnezeu născut este Fiul, şi Dumnezeu purces este Duhul Sfânt. Sunt trei Persoane, dar un singur Dumnezeu, cu preaslăvire. Nu sînd trei dumnezei, doar un Dumnezeu, căci una şi aceeaşi este Dumnezeirea. Precum din soare ies raze, care n-au nici o deosebire, aşa sunt cele trei persoane, care fac aceeaşi fiinţă.

    Astfel, ne-au învăţat să credem şi să mărturisim despre Sfânta Treime, cei trei preasfinţiţi arhiepiscopi; şi au întărit dogmele cele drepte cu învăţături preaînţelepte, în prigoane, primejdii şi războaie, până la moarte fiind prigoniţi, ba încă şi după moarte. Deci, adunaţi-vă toţi câţi v-aţi folosit de la dânşii, veniţi toată vârsta şi firea, bărbaţi şi femei, preoţi şi monahi, tineri şi bătrâni, să mulţumim făcătorilor noştri de bine, să lăudăm pe dascălii şi propovăduitorii bunei credinţe, să binecuvântăm cei săraci pe cei îmbogăţitori, cei din primejdii pe cei izbăvitori, cei cuvântători pe cuvântătorii de Dumnezeu, cei necăjiţi pe mângâietori, sărmanii pe părinţi, bolnavii pe doctori, străinii şi lipsiţii pe iubitorii de străini.

    Pe scurt, să zic, toţi deodată adunaţi-vă să mulţumim celor ce s-au făcut tuturor toate, ca pe cei mai mulţi să-i dobândească. Dar să lăsăm altora să le povestească înţelepciunea lor, ştiinţele, posturile, privegherile şi celelalte fapte bune şi numai această să o zic, care mă face şi mai mult să mă minunez, adică sârguinţa cea covârşitoare şi grija care o aveau ca să mântuiască sufletele oamenilor, robii lui Dumnezeu Celui iubitor de oameni şi următorii Lui cu toată virtutea. Căci de aceasta se îngrijeau mai mult, cunoscând că prin fapta aceasta păzeşte omul asemănarea cu Dumnezeu.

    Căci nu este mai mare şi mai minunată ispravă decât a se păzi cineva într-aceasta amăgitoare lume pe sine fără de prihană; dar mai vrednic de laude, este acela care se sârguieşte a mântui şi pe aproapele. Căci cu acest milostiv chip se face următor Stăpânului care S-a dat pe Sine la moarte, ca să libereze pe om din robia vrăjmaşului. Iar în ce fel au mântuit pe mulţi oameni aceşti dascăli preaînţelepţi, ascultaţi:

    Dumnezeu a făcut lumea aceasta pentru oameni, şi aceştia au tâlcuit firea celor ce sunt, adică a tuturor făpturilor pe care le-a făcut Atotputernicul Dumnezeu şi prin cunoştinţa lor s-au făcut înţelepţi, încât au cunoscut oamenii pe Ziditorul. Cerurile povestesc slava lui Dumnezeu prin frumuseţea şi mărimea lor, iar dascălii tâlcuiesc luminat cerurile şi pământul, adică lumea cea văzută şi cea nevăzută, cum este aşezarea şi rânduiala ei şi care este pricină de le-au făcut pe ele Dumnezeu şi altele asemenea.

    Astfel, se potriveşte să zicem graiul psalmistului: În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la toate marginile lumii au ajuns cuvintele lor. Ne-a dat preabunul Dumnezeu Testamentul cel Vechi şi cel Nou spre mântuirea noastră şi aceştia au primit cu mulţumire poruncile Lui, pe care cu iubire de osteneală le-au păzit ziua şi noaptea, cugetând întru dânsele, şi pe sineşi făcându-se case curate ale Duhului Sfânt; apoi ne povăţuiesc şi pe noi să petrecem întru dânsele, precum Dumnezeu ne-a poruncit şi ne îndreptează, împodobindu-ne obiceiurile cu bună rânduială, şi aducându-ne de mână spre cele mai înalte. Dumnezeu S-a întrupat pentru noi, şi sfinţii aceştia ne tâlcuiesc şi ne fac cunoscută taina iconomiei Lui, şi ne fac să înţelegem prin oarecare chin preaînţeleapta taină a unirii acesteia.

    A trimis pe Sfinţii Apostoli să propovăduiască în lume cunoştinţa lui Dumnezeu, să gonească întunericul închinăciunii de idoli, să lumineze pe neamuri şi către Dumnezeu să le întoarcă; s-au trimis şi sfinţii aceştia să propovăduiască lumii adevărata credinţă, să izgonească dintr-însa întunericul relei credinţe, să se lupte cu ereticii şi să-i biruiască, să izbăvească pe oameni de învăţăturile cele de suflet pierzătoare, să le vestească dogmele cele drepte şi Sfintele Scripturi să ni le tâlcuiască, apoi, către mântuire şi pocăinţă să ne povăţuiască; care lucru îndoit s-a făcut, precum cel ce a luat cei cinci talanţi şi a câştigat cu dânşii alţi cinci talanţi.

    A preamărit pe apostoli cu minuni, de care şi aceşti sfinţi n-au fost neîmpărtăşiţi, precum poate fiecare să se înştiinţeze în istoria vieţii lor. Domnul a învăţat toate neamurile prin apostolii Săi; dar cine a rămas neîmpărtăşit de cuvintele acestor sfinţi? Pe cine n-au învăţat şi nu învaţă până acum preaînţelepţii aceştia? Nu atâta cu filozofeşti şi geometriceşti ştiinţe, pe cât cu fireşti şi bune sfătuiri povăţuiesc minunaţii aceştia. Căci de vreme ce lumea nu a cunoscut pe Dumnezeu cu înţelepciunea, ei totuşi au voit să mântuiască cu propovăduirea pe cei ce credeau întru El.

    Dar pe urmă, fiindcă lumea n-a cunoscut pe Dumnezeu prin propovăduire, precum se cădea, bine a voit să mântuiască, prin înţelepciunea acestora, pe cei ce vor crede învăţăturilor lor. Astfel cu adevărat şi mulţi s-au mântuit prin dogmele lor şi prin cugetările lor cele preaînţelepte, iar cu frumuseţea cea firească a bunei făpturi şi cu dulceaţa cuvintelor lor au adus la pocăinţă pe mulţi.

    Pe aceştia îi avem noi oamenii, după Dumnezeu, făcători de bine şi păzitori. Aceştia sunt stâlpii cei neclintiţi ai credinţei noastre, peste care înţelepciunea lui Dumnezeu şi-a întărit casa ei, pe care porţile iadului, adică ereticii cei rău credincioşi şi fără de minte, n-au putut nicidecum s-o clintească. Aceştia sunt, după Sfinţii Apostoli, dascăli ai lumii. Pe aceştia îi serbăm şi noi astăzi, săvârşind pomenirea lor cu bucurie şi cu credinţă. Nu precum o prăznuiesc robii pântecelui, cu băuturi şi beţii, nu cu multe feluri de bucate şi cu benchetuiri; ci precum poftesc aceia, şi precum scripturile lor poruncesc, adică, să ne îngrijim de mântuirea sufletelor noastre, păzind câte ne-au poruncit de-a pururea pomeniţii în scris, urmând vieţii lor, faptele bune şi nevoinţele lor. Şi făcând cele după puterea noastră, să păzim mântuitoarele porunci ale Domnului, precum le-au păzit ei; căci atunci când îi prăznuim cum se cuvine pe sfinţi, atunci şi pe Dumnezeu Îl slăvim şi pe sfinţi îi cinstim, atunci şi ei se bucură de noi, slăvindu-se şi cinstindu-se.

    O! luminători preastrăluciţi în toată lumea şi decât tăria aceasta mai cinstiţi! O! fericită treime, închipuirea, asemănarea şi strălucirea Preasfintei Treimi, care v-aţi preamărit de Ea, ca cei ce pe Aceasta aţi propovăduit-o. Căci pentru dragostea lui Hristos, toate dumnezeieştile Lui porunci le-aţi păzit, trupurile voastre cu înfrânare le-aţi omorât, pe voi înşivă de toate patimile v-aţi curăţit, vase cinstite ale Sfântului Duh v-aţi făcut, oglinzi prea strălucite ale lui Dumnezeu v-aţi lucrat, cu Dumnezeu prin gândire v-aţi unit, la săvârşirea faptei bune v-aţi suit şi ca bărbaţi desăvârşiţi, la măsura vârstei lui Hristos aţi ajuns.

    Oile cele cuvântătoare ale lui Hristos bine le-aţi păscut, sufletele voastre pentru ele le-aţi pus şi de vreascurile eretice le-aţi curăţit, pe eretici departe de la ele i-aţi alungat, primejdii şi izgoniri pentru adevăr aţi suferit, pe diavolul şi pe slugile lui i-aţi biruit, şi la fugă i-aţi luat. Ne aducem aminte de primejdiile voastre, pe care, pentru bună credinţă le-aţi pătimit, cinstim izgonirile voastre cele nedrepte, care pentru dreptate le-aţi suferit, slăvim mucenicia cea grea a pătimirii voastre celei fără de sânge; binecuvântam celelalte osteneli şi dureri, care aţi luat asupră-vă, cu Răsăritul şi cu Apusul luptându-vă, ca să învăţaţi pe toţi.

    Încă avem şi scripturile voastre cele sfinte, tablele cele de Dumnezeu scrise, ca un al treilea testament, pe care Dumnezeu, prin inimile voastre l-a glăsuit; avem luminarea minţii, hrana sufletelor, desfătarea ochilor, dulceaţa cea de obşte şi îndulcirea tuturor sfinţilor, moştenirea cea bine norocită şi bogăţia cea fericită, care am luat-o de la voi şi o păzim ca pe o vistierie de mare preţ, ca să treacă cu diadohisire (urmare) şi să rămână din neam în neam pomenirea voastră veşnică şi slava voastră să se păzească în lumea nemuritoare.

    Ne rugăm şi cerem de la voi, sfinţilor, să vă aduceţi aminte de noi, netrebnicii robii voştri, că bine primite să fie rugăciunile noastre, să păziţi Biserica în pace, precum aţi lăsat-o, să ne învredniciţi a dobândi şi noi acea negrăită veselie şi prea dorita bucurie a întru tot lăudatei şi mai presus de fiinţă Treimi; ca împreună cu voi să slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul cel Sfânt, pe unul Dumnezeu, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii cei nesfârşiţi. Amin.

 

Sursa: http://www.doxologia.ro/viata-sfant/sfintii-trei-ierarhi-vasile-cel-mare-grigorie-teologul-ioan-gura-de-aur

Programul Bisericii Sfântă Treime cu ocazia Nașterii Domnului, a Anului Nou si Bobotezei

Nasterea Domnului

Programul Bisericii Sfântă Treime cu ocazia Nașterii Domnului, a Anului Nou si Bobotezei

Sâmbătă 17 decembrie 8:30 AM – Acțiune caritabilă. Punctul de întâlnire este la Biserica Sfânta Treime, 220 Carnarvon St, New Westminster. După ce vom pregăti cele necesare ne vom deplasa în jur de 10 AM în Vancouver, pe Hastings cu Main unde vom distribui oamenilor străzii sandvișuri, ciorbă caldă și articole de îmbrăcăminte.

Sâmbătă 17 decembrie, 6PM – Vecernia. Taina Spovedaniei.

Duminică 18 decembrie, 10AM – Sfânta Liturghie. Colinde.

Duminică 25 decembrie - 10 AM Nașterea Domnului. Sf Liturghie. Citirea Pastoralei IPS Arhiepiscop Nathaniel. Concertul de colinde – dirijoare Dna. Ligia Oancea. Serbarea de Crăciun prezentata de copiii Școlii Duminicale. Moș Crăciun va aduce daruri pentru toți copiii prezenți. Va invitam sa contribuiți la Agapa comună, potluck de Crăciun. Tombolă pentru coșul de vinuri. Banii strânși din tombolă vor fi vărsați pentru fondul de construcție al Bisericii.

Luni 26 decembrie - 10AM - Sf Liturghie. Soborul Maicii Domnului. De la 1PM film romanesc in sala comunitara.

Marți 27 decembrie - 10AM - Sf Liturghie. Sf. Întâiul Mucenic si Arhidiacon Stefan.

Sâmbătă 31 decembrie 6PM - Revelionul. Sala comunitara a Bisericii. Bilete se pot procura la caseria Bisericii sau Tel 604-341-6916 (Dl. Dimitrie Tcaciuc) sau dimitriet@shaw.ca

Duminică 1 ianuarie 2017 - 11AM - Sf Liturghie si Te Deum. Sf Vasile cel Mare. Tăierea Împrejur a Domnului. 

Vineri 6 ianuarie - 9AM - Sf Liturghie. Sfințirea Aghesmei Mari. Dupa Sf Liturghie de la 12:30 PM începe Sfințirea caselor cu Agheasma mare in funcție de programarea făcută in avans in zona New Westminster. Pentru sfințirea casei folosiți forma:  https://www.sfanta-treime.org/content/biserica-sfanta-treime-sfintirea-casei-2016 (aveți răbdare să se încarce pagina web).

Sâmbătă 7 ianuarie 9AM - Sf Liturghie. Sf Ioan Botezătorul. Parastas. Continua Sfințirea caselor continuă în New Westminster, Port Moody și Coquitlam. Vecernia nu va fi oficiată de la 6PM.

Duminică 8 ianuarie 10 AM - Sf Liturghie. Continua sfințirea caselor în Coquitlam și Port Coquitlam, posibil și Pitt Meadows.

Luni 9 ianuarie - 6 PM - Sfințirea caselor în downtown Vancouver.

Marti 10 ianuarie - 6 PM - Sfințirea caselor în  North Vancouver și Vancouver.

11 - 14 ianuarie – Burnaby, Surrey, Richmond și alte zone în funcție de solicitări.

Programul este orientativ si poate suferi schimbări datorită intemperiilor naturii sau altor urgențe pastorale. Vă rugam sa vizitați web situl bisericii www.sfanta-treime.org pentru un orar actualizat.

 Services Schedule during Christmas, New Year and Epiphany 

 

Friday 17th of December 8:30 AM – Charitable action on Hastings and Main, Vancouver.

Sunday 18th of December 10 AM –Sunday before the Birth of Christ (Genealogy of Christ the Savior). Divine Liturgy.

Sunday 25th of December 10 AM- Birth of Our Lord and God and Savior Jesus Christ. Divine Liturgy. Pastoral of Archbishop Nathaniel. Carols concert presented by church’s choir directed by Prof. Ligia Oancea. Pageant presented by children from Sunday School. Santa is coming. Potluck.

Monday 26th of December 10 AM - Saturday after Birth of Our Lord. Synaxis of the Holy Birthgiver of God. Divine Liturgy. 1PM Romanian film - subtitled in English

Tuesday 27th of December 10 AM – St. Stephen. Divine Liturgy.

Saturday 31st of December 6 PM - New Year’s Eve Community Party. Tickets may be purchased in advance from the Parish Treasury or by contacting Mr. Dimitrie Tcaciuc at 604-341-6916

Sunday 1st of January 11 AM - Circumcision of Our Lord. St. Basil the Great. New Year’s Day. Divine Liturgy and Te Deum.

Friday 6th of January 9 AM - Holy Theophany (or Epiphany). The Great Blessing of the Water. The blessing remembers the event of the Lord's baptism, the revelation of the Holy Trinity, and also expresses Orthodoxy's belief that creation is sanctified through Christ.

Pastoral visits for house blessing with holy water begins in New Westminster, Coquitlam. Use this online form to register in advance: https://www.sfanta-treime.org/content/biserica-sfanta-treime-sfintirea-casei-2017

Saturday 7th of January 9 AM - St. John the Baptizer. Divine Liturgy. The house blessing with holy water continues in New Westminster and Coquitlam. No Vesper service.

Sunday 8th January 10 AM Divine Liturgy. From 2PM the house blessing continues in Coquitlam and Port Coquitlam.

Monday 9th January 6 PM –House blessing continues in Vancouver.

Tuesday 10th to 14th of Jan. – after 6PM the house blessing continues in Burnaby, Surrey and Richmond based on the requests.

The schedule might suffer changes due to unexpected events or weather changes. Therefore, kindly please check back our website for updated information: www.sfanta-treime.org orwww.holytrinitybc.org

Acoperământul Maicii Domnului

 

 
 

Acoperământul Maicii Domnului

Acoperământul Maicii Domnului (popular, pe filieră slavo-rusă: Pocrovul) este o sărbătoare a Maicii Domnului care se prăznuiește la 1 octombrie, în amintirea unei minuni întâmplate în biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, pe timpul împăratului Leon al VI-lea „Filozoful” (886 - 912), când Sfânta Fecioară s-a arătat, în toată mărirea ei cerească, Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, ca ocrotitoare și mijlocitoare a creștinilor.

În tradiția greacă, țin această sărbătoare îndeosebi călugării din Sfântul Munte Athos. Începând din 1952, sărbătorirea ei se face în Grecia pe 28 octombrie, ca o sărbătoare națională în care se aniversează respingerea atacului italian din 1940 asupra Greciei.

Prin secolul al XII-lea, sărbătoarea a fost introdusă în Rusia, unde a căpătat o mare popularitate, iar de la aceștia a trecut și la români, prăznuindu-se mai mult în mănăstiri. În ultima vreme, sărbătoarea a început să fie din ce în ce mai cunoscută și mai populară și la români, numeroase biserici și mănăstiri din țară și din diaspora românească purtând acest hram.

Semnificație

Sărbătoarea amintește de apariția Maicii Domnului în cartierul Vlaherne (Blachernae) din Constantinopol în secolul al X-lea. La sfârșitul vieții Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos (Andrei din Constantinopol), acesta, împreună cu ucenicul său, Sf. Epifanie și cu mai mulți credincioși au văzut-o pe Maica Domnului împreună cu Sf. Ioan Botezătorul și cu mai mulți alți sfinți și îngeri, în timpul unei slujbe în Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne. Biserica palatului din Vlaherne adăpostea mai multe relicve ale Maicii Domnului - cămașa, acoperământul (maforionul) și parte a brâului acesteia, care fuseseră aduse din Țara Sfântă în secolul al V-lea.

În acea vreme, Constantinopolul era amenințat de primejdia unei invazii (posibil invazia rușilor kieveni din 907 sau 911). Maica Domnului a înaintat până în mijlocul Bisericii, a îngenuncheat, cu chipul brăzdat de lacrimi, și a rămas vreme îndelungată în rugăciune. Apoi și-a ridicat acoperământul (vălul) și l-a întins peste popor, ca pentru a-l ocroti. După arătarea Maicii Domnului, primejdia a fost îndepărtată, iar orașul a fost cruțat de suferință și de vărsarea de sânge.

Prăznuire

Acoperământul Maicii Domnului este prăznuit cel mai fervent în Bisericile de tradiție slavă, poate și pentru că Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos este considerat de aceștia ca fiind de origine slavă, dar mai degrabă datorită circumstanțelor specifice. Prima prăznuire a Cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă Rusă cunoscută datează din secolul al XII-lea.

Prăznuirea minunatei ocrotiri a Maicii Domnului începe cu o priveghere în care sunt prezente elemente similare cu cele ale praznicelor mari ale Maicii Domnului. Totuși, sărbătoarea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului nu are însă o perioadă de dupăprăznuire.

Tradiția rusă

Cronica rusă (probabil de sec. XIII sau XIV) cunoscută sub numele de Povestea vremurilor trecute notează că mijlocirea Maicii Domnului era atunci necesară pentru a ocroti poporul constantinopolitan de amenințarea unei mari flote rusești păgâne, sub conducerea lui Askol și Dir. Flota a fost înfrântă, iar amintirea minunii s-a păstrat [1]. În mod curios, sărbătoarea a devenit mai populară în lumea slavă decât în Bisericile de tradiție greacă.

Câteva veacuri mai târziu, au început să apară și biserici care își alegeau drept hram Acoperământul Maicii Domnului.

 

Catedrala Sf. Vasile (sau Soborul Cinstitului Acoperământ - Pokrovskii Sobor), Moscova

Două din aceste biserici sunt arhicunoscute: Catedrala Sfântului Acoperământ de la Pod (rus: Храм Покрова "на рву," Hram pokrova na rvu), mai cunoscută sub numele de Catedrala Sf. Vasile din Moscova, și Biserica Sfântului Acoperământ de pe râul Nerl (rus: Церковь Покрова на Нерли, Țerkovi Pokrova na Nerli) din Bogoliubovo, lângă Vladimir.

Catedrala din Moscova a fost construită pe la jumătatea sec. al XVI-lea de țarul Ivan al IV-lea, iar biserica din Bogoliubovo a fost construită în anul 1165 de prințul Andrei Bogoliuski. La Novgorod, o mănăstire cu hramul Acoperământul Maicii Domnului a fost construită în secolul al XII-lea.

Tradiția greacă

Începând din secolul trecut, praznicul Sfântului Acoperământ este asociat cu ideea de praznic de mulțumire pentru eliberarea Greciei de invazia italiană din anul 1940, eveniment celebrat în Grecia ca sărbătoare națională, sub numele de "ziua lui NU" - ziua în care generalul Metaxa a răspuns negativ la ultimatumul emis de Mussolini.

În semn de respect față de acest moment și datorită nenumăratelor minuni ale Maicii Domnului petrecute, potrivit relatărilor soldaților, în timpul războiului greco-italian din anii 1940-1941, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a decis în anul 1952 să transfere sărbătoarea de pe 1 octombrie pe 28 octombrie, practică păstrată în Biserica Greciei până în prezent.[2]

Patriarhia Ecumenică acceptă și ea această practică pentru parohiile sale din Grecia și din diaspora greacă, iar sărbătoarea se celebrează în această zi în toate bisericile de limbă greacă. Celebrarea cuprinde și cântarea unei doxologii speciale, care cuprinde cântări prin care este amintită ocrotirea Greciei de către Maica Domnului, precum și condacul "Apărătoare Doamnă", cea mai cunoscută cântare de biruință a Maicii Domnului - Ocrotitoarea.

Icoana Acoperământului Maicii Domnului

În icoana Acoperământului Maicii Domnului sunt îmbinate două evenimente petrecute în vechea biserică din Vlaherne din Constantinopol la câteva secole distanță.

Icoana Cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului o înfățișează pe Născătoarea de Dumnezeu stând deasupra credincioșilor, cu mâinile ridicate la rugăciune. De cele două părți sunt înfățișațiîngeri. Mai jos, în partea dreaptă a icoanei sunt cel mai adesea înfățișați Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos și ucenicul său Epifanie, care au văzut-o pe Maica Domnului în biserica din Vlaherne, iar alături de ei sunt înfățișați cei doisprezece Apostoli, episcopi, sfinte femei, monahi și mucenici, iar Maica Domnului îți întinde maforionul asupra credincioșilor adunați. Sf. Epifanie poartă pe sub manta o tunică, și face gesturi de uimire la vederea minunatei apariții a Maicii Domnuluiș Sf. Andrei este înfășurat doar într-o manta.

Sub imaginea Maicii Domnului, în centrul icoanei stă un sfânt tânăr, îmbrăcat într-un stihar diaconesc. În mâna stângă poartă un sul de hârtie desfășurat, pe care este înscris textul condacului în cinstea Născătoarei de Dumnezeu care se cântă la Nașterea Domnului (Fecioara astăzi...). Acesta este Sf. Roman Melodul, cunoscutul imnograf a cărui pomenire se face în aceeași zi, pe 1 octombrie. Acesta este însoțit de corul Bisericii și alături de el se găsesc și împăratul Leon Înțeleptul, împreună cu împărăteasa și patriarhul Constantinopolului.

Este posibil ca icoana Sfântului Acoperământ, care apare relativ târziu în iconografia ortodoxă [3] să fie influențată de reprezentarea occidentală a Maicii Domnului - Maica Milostivirii (Mater Misericordiae), foarte populară în secolele XIII-XVI în Occidentul creștin.

Imnografie

Tropar (glasul al 4-lea):

Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim. Umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând spre cinstită icoana ta, cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău acoperământ și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău Hristos, Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

Condac (glasul al 3-lea):

Fecioara astăzi înainte stând în Biserică, și cu cetele sfinților, nevăzut se roagă lui Dumnezeu. Îngerii cu ierarhii se închină și cu apostolii cu proorocii dănțuiescș că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Note

  1. Salt Calendarul bisericesc constantinopolitan înregistrează mai multe astfel de evenimente, în care Maica Domnului este prezentată ca principala apărătoare a orașului Constantinopol împotriva invaziilor barbare.
  2. Salt Great Synaxaristes: el: Μνήμη Ἁγίας Σκέπης τῆς Ὑπεραγίας Θεοτόκου. 28 Οκτωβρίου. ΜΕΓΑΣ ΣΥΝΑΞΑΡΙΣΤΗΣ.
  3. Salt Reprezentarea nu apare în iconografia bizantină tradițională, și nici Dionisie din Furna, în Erminia sa din secolul al XVIII-lea nu o descrie.