23 Feb 2015
Rastignirea

Odata cu inceputul Postului Sfintelor Patimi si pregatirea pentru a primi Lumina Sfanta a Invierii va dorim un post cu pace si bucurii duhovnicesti si va invitam sa participati la savarsirea Tainei Sf. Maslu in bisericile crestin-ortodoxe din zona dupa cum urmeaza: 

Vineri 20 Martie , ora 18.00 PM. la Biserica Sf. Gheorghe din New Westminster, gazda: Pr. Nicu Liuta. 

Miercuri 25 Martie, ora 6.00 PM Biserica Sf. Nicolae din Port Kells, Surrey B.C., gazda Pr. Corneliu Iulian Dragomir 

Vineri 3 aprilie,ora 18.00 PM la Biserica Sfanta Treime din New Westminster, gazda Pr. Nicloae Lapuste. 

 

Participantii aduc putin ulei si putina faina impreuna cu pomelnice pentru cei vii din familie, in special cei bolnavi, in tratament sau in spital. 

La Taina Sf. Maslu se citesc 7 Evanghelii, 7 rugaciuni pentru sanatate si 7 ungeri. Rugaciunile si ungerile sunt de folos si pentru pacea sufletului si pentru intelepciune si binecuvantare pentru cei tineri. Taina Sf. maslu este de mare folos tuturor pentru sporul duhovnicesc in timpul postului.

 
 

Rugãciunea Sfântului Efrem Sirul

Doamne si Stãpânul vietii mele,
Duhul trândãviei, al grijii de multe 
al iubirii de stãpânie si al grãirii în desert
nu mi-l da mie!
Iar duhul curãtiei, al gândului smerit,
al rãbdãrii si al dragostei,
dãruieste-mi mie, slugii Tale!
Asa, Doamne, Împãrate,
dãruieste-mi ca sã-mi vãd greselile mele
si sã nu osândesc pe fratele meu,
cã binecuvântat esti în vecii vecilor. Amin.
CITESTE INTREG ARTICOLUL about Programul Sf. Maslu in perioada Postului Mare

Tags: 
23 Feb 2015

A Inceput Postul Mare

Submitted by admin
Post si rugaciune

În Biserica Ortodoxă, astăzi, 23 februarie 2015, începe Postul Mare care precede sărbătoarea

Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care, anul acesta, o vom sărbători

duminică, 12 aprilie. Astfel, perioada de postire pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti,

anul acesta, este de luni, 23 februarie, până sâmbătă, 11 aprilie, inclusiv.

 
Mai multe informaţii despre istoricul şi semnificaţiile Postului Mare în Biserica Ortodoxă
aflăm de la Părintele Prof. Dr. Ene Branişte din lucrarea Liturgica Generală apărută la
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1993:
 
Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea
Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale
Bisericii Ortodoxe; de aceea în popor e numit, în general, Postul Mare sau Postul prin excelenţă.
El a fost orânduit de Biserică pentru cuviincioasa pregătire a catehumenilor de odinioară, care
urmau să primească botezul la Paşti şi ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor
pentru întâmpinarea cu vrednicie a comemorării anuale a Patimilor şi a Învierii Domnului;
totodată ne aduce aminte de postul de patruzeci de zile ţinut de Mântuitorul înainte de
începerea activităţii Sale mesianice (Luca IV, 1-2) 42, de unde i s-a dat şi denumirea de
Păresimi (de la latinescul quadragesima) sau Patruzecime (Τεσσαραϗοτή).
 
În general, Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca o instituţie de origine apostolică.
Dar în primele trei secole durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, după mărturiile
Sfântului Irineu, ale lui Tertulian, ale Sfântului Dionisie al Alexan-driei ş.a., unii posteau numai o zi (
Vinerea Patimilor), alţii două zile, adică Vineri şi Sâmbătă înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână,
iar alţii mai multe zile, chiar până la şase săptămâni înainte de Paşti; la Ierusalim, în sec. IV se postea
opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus în aceeaşi vreme se postea numai patruzeci de zile.
 
Începând de pe la sfârşitul secolului al III-lea înainte, postul cel mare a fost împărţit în două
perioade distincte, cu numiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal,
care ţinea până la Duminica Floriilor, având o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal),
care ţinea o săptămână, adică din Duminica Floriilor până la cea a Învierii, fiind foarte aspru.
Abia în secolul al IV-lea, şi anume după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic,
Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană,
a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi, deşi deosebirile dintre Bisericile locale
asupra duratei şi modului postirii au persistat şi după această dată. După disciplina ortodoxă,
se lasă sec în seara Duminicii izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză, în grec.
= Κυριαϗή της τυρινης, adică Duminica brânzei, în slavo-rusă = Nedelia Sîropustnaia sau
proşenoe voskresenie, adică Duminica iertării) şi postim până în seara Sâmbetei din
săptămână Patimilor, inclusiv.
 
Precum am văzut, ultima dintre cele şapte săptămâni de post deplin, adică săptămână
dintre Florii şi Paşti, pe care noi o numim a Sfintelor Patimi, nu era socotită în postul
Păresimilor, ci se socotea aparte, sub denumirea de Săptămână Paştilor, a «Paştilor»
în sensul originar al cuvântului, adică Paştile Crucii sau al suferinţei Domnului.
 
Denumirea de Păresimi sau Patruzecime (Τεσσαραϗοτή, Quadragesima), care se întâlneşte
prima oară în canonul 5 al Sinodului I ecumenic, era deci perfect justificată pentru
cele şase săptămâni care rămâneau şi care constituiau în vechime Postul cel Mare sau
al Păresimilor; el se considera încheiat în Vinerea lui Lazăr (Vinerea dinaintea Floriilor),
iar Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor erau socotite praznice aparte.
 
Durata aceasta de 40 de zile a Postului Paştilor se întemeiază pe o tradiţie vechi-testamentară,
de atâtea ori atestată când e vorba de cercetarea şi pregătirea sufletului prin măsuri divine:
potopul, care trebuia să spele pământul de păcate, a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi (Facere 7, 11-17);
patruzeci de ani au mâncat evreii mană în pustie, înainte de a ajunge în pământul
făgăduinţei (Deut. 7, 7 şi 29, 5-6); Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea (Ieşire 34, 28);
ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi (Iona 3, 4-10); Iisus a postit în munte 40
de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii publice (Matei 4, 1-2 şi Luca 4, 1-2) ş.a.m.d.
 
Practica aceasta a fost adoptată de Biserică încă dinainte de sec. IV, ca timp de pregătire a
catehumenilor pentru botez, adică pentru re-naşterea sau înnoirea spirituală. În creştinismul
primar postul quadragesimal prepascal era deci de fapt postul catehumenilor; din sec. IV
înainte, caracterul catehumenal al quadragesimei cedează din ce în ce mai mult celui penitenţial;
sub influenţa puternică a monahismului, întreaga Biserică creştină devine penitentă. Dar sensul
iniţial al postului rămâne acelaşi: urcuşul spre eshatologie. Căci toate patruzecimile - atât
cele din tradiţia universală, cât şi cele din tradiţia biblică a Vechiului şi a Noului Legământ -
nu sunt decât perioade pregătitoare către «un cer nou şi un pământ nou», etape active
către regenerarea omului şi înnoirea universală, anticipată şi chezăşuită de învierea lui Hristos,
serbată la Paşti.
 
Postul Paştilor este nu numai cel mai lung şi mai important, ci şi cel mai aspru dintre cele
patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe.
 
În sec. IV, de ex., canonul 50 al Sinodului din Laodiceea, osândind obiceiul
unora de a întrerupe ajunarea în Joia dinaintea Paştilor, dispune să se ţină post aspru
(mâncare uscată) în toată Patruzecimea. Cam în aceeaşi vreme, Constituţiile Apostolice
(cartea V, cap. 18) recomandă să se postească, în săptămâna ultimă, astfel: «În zilele
Paştilor postiţi începând din ziua a doua (luni) până vineri şi sâmbătă şase zile, întrebuinţând
numai pâine şi sare şi legume şi bând apă, iar de vin şi de carne abţineţi-vă în aceste zile,
căci sunt zile de întristare, nu de sărbătoare; iar vineri şi sâmbătă să postiţi, cei cărora le stă
în putinţă, negustând nimic până la cântatul cocoşului din noapte. Iar de nu poate cineva
să ajuneze în şir aceste două zile, să păzească cel puţin sâmbăta, căci zice undeva Domnul,
vorbind despre Sine: Când se va lua de la ei Mirele vor posti în zilele acelea». În sec. VII,
canonul 56 al Sinodului trulan (692) interzice, sub pedeapsa caterisirii şi excomunicării,
consumarea hranei provenite de la animale (carne, ouă, brânză), în timpul Păresimilor,
osândind astfel direct obiceiul armenilor şi al apusenilor de a mânca lapte, ouă şi brânză
în sâmbetele şi duminicile acestui post. La începutul secolului IX, Can. 48 al Sfântului Nichifor
Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului şi Regulile Sfântului Teodor Studitul ne lasă să
înţelegem că monahii, în tot postul Paştilor, nu mâncau decât o singură dată pe zi (seara),
îngăduindu-se numai celor ce lucrau (fizic) să guste puţină pâine şi la Ceasul IX din zi.
 
În general, deci, în vechime postul Păresimilor era mult mai aspru decât cum se ţine azi.
Toate zilele erau de ajunare, adică abţinere completă de la orice mâncare şi băutură
până la. Ceasul IX din zi (spre seară), afară de sâmbete şi duminici, care erau
exceptate de la ajunare.
 
Conform tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se posteşte astfel:
în primele două zile (luni şi marţi din săptămâna primă) se recomandă, pentru cei ce
pot să ţină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate
mânca puţină pâine şi bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele
două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor. Miercuri se ajunează până seara
(odinioară până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă
pâine şi legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din
săptămână (luni-vineri inclusiv) se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi
duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. Se dezleagă de asemenea
la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), la următoarele sărbători fără ţinere
(însemnate în calendar cu cruce neagră): Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie),
Sfinţii 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte-serbarea şi după-serbarea
Buneivestiri (24 şi 26 martie), precum şi în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii
şi în Joia Patimilor. La praznicul Buneivestiri (25 martie) şi în Duminica Floriilor se dezleagă
şi la peşte (când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, s
e dezleagă numai la untdelemn şi vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni,
se dezleagă numai la vin).
 
Din cele mai vechi timpuri, postul Păresimilor a fost ţinut cu multă rigurozitate (de altfel,
până astăzi, postul acesta este încă cel mai mult respectat în creştinătatea ortodoxă).
Precum am văzut, Canonul 69 apostolic osândea cu caterisirea pe slujitorii Bisericii şi
cu excomunicarea (afurisirea) pe credincioşii laici care n-ar fi respectat postul de
miercuri şi de vineri şi pe cel al Păresimilor, neadmiţând excepţii decât în cazuri de boală.
 
Pentru a trezi sufletele credincioşilor şi a le îndemna la căinţă şi smerenie, Biserica a hotărât,
prin canoanele 49 Laodiceea şi 52 trulan, ca în timpul Păresimilor să nu se săvârşească
Liturghie decât sâmbăta, duminica şi sărbătoarea Buneivestiri, iar în celelalte zile ale săptămânii
(de luni până vineri inclusiv) să se săvârşească numai Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite,
care e mai potrivită pentru acest timp. Totodată, pentru a păstra caracterul sobru al Păresimilor,
Biserica a oprit prăznuirea sărbătorilor martirilor în zilele de rând ale Păresimilor, pomenirile
acestora urmând a se face numai în sâmbetele şi duminicile din acest timp. Sunt oprite, de
asemenea, nunţile şi serbarea zilelor onomastice în Păresimi, fiindcă acestea se serbează în
general cu petreceri şi veselie, care nu cadrează cu atmosfera de smerenie, de sobrietate şi
pocăinţă, specifică perioadelor de post. Odinioară chiar şi legile statului bizantin asigurau
respectul cuvenit postului Păresimilor, interzicând toate petrecerile, jocurile şi
spectacolele din acest timp.
 
Postul propriu-zis al Păresimilor este precedat de cele trei săptămâni introductive
de la începutul perioadei Triodului (începând cu Duminica Vameşului şi a Fariseului), oare
pregătesc treptat şi prevestesc postul mai aspru, care începe de la lăsata secului. Ultima
dintre acestea face deja trecerea spre postul propriu-zis, pentru că în cursul ei este
îngăduit numai consumul laptelui şi al derivatelor lui, lăsându-se mai dinainte sec de
carne (în seara duminicii a treia din Triod, adică Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi);
de aceea săptămâna aceasta poartă denumirea de Săptămâna brânzei sau
săptămâna albă (προνήστιμος sau τυροφάγος εύδομάς, Sedmiţa sîrnaia). Toate
serviciile divine din timpul Păresimilor sunt mai sobre decât cele din restul anului şi
îndeamnă la smerenie, întristare şi căinţă. De aceea, postul Păresimilor şi întreaga
perioadă a Triodului are o importanţă de prim rang nu numai în evlavia monahală,
ci şi în spiritualitatea sau viaţa religioasă ortodoxă a credincioşilor mireni în general;
este timpul în care se spovedesc cei mai mulţi credincioşi, în vederea împărtăşirii din
ziua Paştilor, conform poruncii a patra a Bisericii.
 
Postul Paştilor e ţinut şi în Biserica Romano-Catolică; el ţine 40 de zile, începând
nu luni ca la ortodocşi, ci în miercurea numită a Cenuşii (Dies Ceneris), pentru că
în această zi se practică la apuseni presărarea cenuşii pe creştetul capului
(rest din ceremonialul penitenţei publice din vechime, moştenit de la evrei).
Catolicii dezleagă postul în duminicile Păresimilor, mâncând de dulce.

Sursa: http://basilica.ro/a-inceput-postul-mare-104490.html

Tags: 

Pages

  • «
  • <
  • Page
  • of 63
  • >
  • »
Subscribe to Biserica Ortodoxa Romana Sfanta Treime RSS